Cum îşi revine creierul după consumul de droguri

Autorul articolului: Liana Ganea |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Irwin Cohen și-a petrecut mare parte din viața de adult fumând metamfetamină – sau P, așa cum numește Noua Zeelandă acest drog. A ajuns la nişte concluzii surprinzătoare.

La fiecare câteva luni, Irwin merge într-o clinică și se lasă investigat, pentru a afla atât el, cât și medicii, cum i-a fost afectat creierul – dar și cât se recuperează dacă oprește consumul.

Neozeelandezii sunt printre cei mai mari consumatori de metamfetamină din lume. Faptul că statul este izolat din punct de vedere geografic (este o distanță de 4.000 de kilometri până la cel mai apropiat port) face ca importul acestui drog să fie dificil, dar și scump.

Noua Zeelandă, fruntaşă la consumul de metamfetamină

Aproape o treime din neozeelandezii adulți au încercat metamfetamină, arată un studiu al Universității Otago, potrivit The Guardian. Irwin ia parte la un studiu pilot derulat în Noua Zeelandă, în cadrul căruia medicii vor să afle cum a fost afectat creierul consumatorilor de metamfetamină – dar și semnele vindecării. Irwin speră, de asemenea, ca studiul să-i aducă și abstinența.

„Metamfetamina este moartea”, spune el, fiind un consumator și traficant de aproape 10 ani. Cea mai lungă pauză pe care a avut-o a fost pentru o perioadă de 7 ani, atunci când a fost în închisoare, după o condamnare pentru vătămare corporală gravă.

„Creierul pe metamfetamină se usucă”

Atunci când dr. Samantha Holdsworth a adus două radiografii (una cu un creier sănătos, iar alta cu cel al unui consumator), s-a văzut clar că un „creier pe metamfetamină” se usucă – apar porțiuni albe, groase, de substanță albă și cenușie, care sunt atrofiate.

„Toată acea masă albă nu este normală. Este ceea ce credem că reprezintă neuro-inflamația”, a spus medicul.

Apoi, specialistul aduce un alt set de imagini, comparând creierul unui consumator, însă la câteva luni de abstinență. E drept, este prematur să tragem concluzii, atrage atenția Holdsworth, dar imaginea arată că unele porțiuni albe sunt mai puțin vizibile după câteva luni fără droguri.

„Aceasta reprezintă speranța proiectului. Noi încercăm să aflăm – pe măsură ce oamenii se recuperează – dacă și creierul lor își revine”, a sus medicul.

La rândul ei, profesorul Miriam Scadent, coordonatorul acestui studiu, a subliniat că speră măcar ca această simplă observare a imaginilor să motiveze consumatorii să renunțe la metamfetamină.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel