Denis Hanganu a dezvăluit ce semnifică pentru el Crăciunul, dar și cum se pregătește pentru aceatsă sărbătoare.
Denis Hanganu, actorul principal din serialul „Clanul”, își ia o mică pauză de la filmat, în această perioadă, pentru a petrece timp acasă, cu familia sa. Când vine vorba de Crăciun, îndrăgitul actor se duce direct cu gândul la lumini, cadouri, dar și familie. Iubește să-și împodobească casa de sărbătoare și, în ciuda aspectului mai dur pe care îl are în csdrul serialului de pe Pro TV, acesta vrea să-i scrie deja o scrisoare lui Moș Crăciun, însă nu una prin care să-i ceară și alte cadouri, ci una de mulțumire.
„Luminițele. Sigur, plus multe alte lucruri precum cadourile, timpul cu familia, dar ador să decorez casa cu luminițe și să împodobesc bradul. Sufletul de copil din mine se bucură la fel în fiecare an atunci când le văd pe străzi, pe bulevarde sau acasă (mai ales acasă). E un sentiment ce conține o fericire pură creată și păstrată încă din copilărie. Și mai sunt și foarte meticulos în a le aranja astfel încât totul să pară ca din revistă. Încă de când eram mic țineam la aspectul ăsta și de fiecare Crăciun, casa noastră era cea mai frumos împodobită din tot satul. Dacă ați ști câte ore stau prin prejurul casei să le bibilesc astfel încât totul să fie perfect și seara să creeze acel efect feeric. E o fericire de-a mea în mod indiscutabil.”, a declarat Denis Hanganu, în exclusivitate pentru Spectacola.
Actorul este atât de împlinit cu lucrurile pe care le-a primit de la viață până acum, astfel încât, spune el, nu-și mai poate dori nimic în prezent.
„Cred că ar trebui să-i scriu mai bine o scrisoare de mulțumire. Serios. Mi-a adus destule lucruri în decursul anilor și, în general, credeți-mă, chiar am aproape tot ce mi-aș putea dori și nu e o exagerare. Din motivul ăsta e și greu să mi se facă un cadou, fiindcă am de toate din care am vrut la un moment dat. Când mi-am pus ceva în cap, am făcut cumva și mi-am luat singur. De asta am și încercat să nu-l împovărez pe Moșu’ cu tot felul de cadouri ce țin de materialitatea lucrurilor, ci mai mult cu năzuințe despre viitor. Partea buna e că încă își face timp pentru mine și le ascultă, deci trag speranța că mă știe de băiat cuminte. Nu cred în cadoul ideal pentru că e ceva foarte subiectiv. Cadoul ideal e orice cadou care te surprinde plăcut și îți oferă acea stare de bine astfel încât să trăiești un mic/mare moment de fericire.”, a mai declarat actorul, potrivit sursei citate.
Când trebuie să intre el în rolul lui Moș Crăciun, Denis Hanganu spune că, de regulă, îi iese cu brio acest task. Totuși, nu este o misiune ușoară aceea de a oferi un cadou, întrucât actorul ia în considerare extrem de multe criterii, prin care să fie sigur că-i va surprinde pe cei dragi.
„La mine e complicată rău partea asta. Am atâtea gânduri în cap atunci când trebuie să caut un cadou, încât de multe ori pierd enorm de mult timp și când iau decizia să aleg între cele două culori ale cadoului respectiv, darămite să-l și aleg propriu-zis. Încerc mereu ca atunci când fac cadouri să fiu atent ca lucrul respectiv să-i fie necesar persoanei sau să fie ceva ce și-ar dori. Deci nu aleg după cum mi-ar plăcea mie, aleg după criteriile persoanei care primește cadoul. E foarte important pentru că multă lume face greșeala asta. În aceeași ordine de idei iarăși încerc să fie neapărat ceva folositor (în orice sens), ceva cu caracter de practicabilitate deoarece nu-mi place deloc să văd cadouri care în timp se transformă în obiecte fără viață pe care la un moment cel mai probabil le vei arunca, fiindcă trebuie să mai renunți la niște lucruri de prin casă.”, a mai declarat Denis Hanganu.