Cum vopsim ouăle de Paște fără să folosim vopsea din comerț

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Potrivit tradiției, ouăle de Paște se vopsesc în Joia Mare. Iată o metodă prin care poți vopsi ouăle, fără vopsea  din comerț. Ai nevoie doar de sfeclă roșie, foi de ceapă, turmeric și varză roșie.

Ouăle de Paște reprezintă un simbol important al Sărbătorilor Pascale, ocupând, în tradiția românească, un element central, iar vopsitul acestora este activitatea care nu lipsește din nicio gospodărie în această perioadă.

Chiar dacă roșul este culoarea de bază, ouăle pot fi vopsite și în alte culori. Însă, coloranţii din vopselele pe care le găsim în supermarket nu sunt cea mai bună alegere, mai ales dacă oul se crapă puţin. Pe lângă faptul că dau un aspect urât albuşului, colorându-l, sunt şi destul de nocive.

Dacă doriți să aveți pe masa de Paște ouă colorate natural, vă arătăm ce trebuie să faceți pentru a le vopsi fără chimicale.

Cum se vopsesc ouăle de Paște în mod natural? 

Cu ajutorul cojilor de ceapă, a sfeclei roşii, a verzei roşii şi a turmericului, puteți obţine ouă vopsite natural, fără pic de substanţe chimice sau miros neplăcut de oţet în bucătărie. 

Ouă obținute cu varză roșie

Ouă albastre/verzi/maro:

Aveți nevoie de: 2 cești de varză roșie tocată, 2 cești de apă, 2 linguri cu oțet din vin sau o cană de spanac ori 2 căni de afine, mure.

Ouă obținute cu foi de ceapă

Ouă portocalii/ruginii/maro:

Aveți nevoie de: 2 cești de coji de ceapă galbenă, 2 cești de apă, 2 linguri de oțet din vin.

Ouă lavandă/roşii:

Aveți nevoie de: 2 cești de coji de ceapă roșie, 2 cești de apă, 2 linguri de oțet din vin.

Ouă obținute cu sfeclă roșie

Ouă roz/roșii:

Ai nevoie de: 2 ceşti de sfeclă roşie tocată, 2 cești de apă, 2 linguri de oțet din vin.

Ouă obținute cu turmeric

Ouă galbene:

Ai nevoie de: 2 lingurite de turmeric, 2 cești de apă, 2 linguri de oțet din vin sau 3 linguri de paprika diluate în 2 căni de apă.

Prepararea soluției:

Pentru fiecare culoare ai nevoie de vase diferite în care să adaugi ingredientele mai sus menționate. Adu la fierbere conținutul (mai puțin oțetul, de care ai nevoie mai târziu) și lasă apoi pe foc mic între 15 și 60 de minute, asfel încât culoarea lichidului să devină mai aprinsă.

la de pe foc vasul și dă prin sită conținutul. Lasă lichidul obținut să se răcească la temperatura camerei (aproximativ 20 de minute), apoi adaugă câte 2 linguri de oțet în fiecare vas.

Ca regulă generală: se adaugă o lingură de oțet la fiecare cească de apă colorată.

Pune câte 2-3 ouă fierte tari în borcane și acoperă-le cu lichidul obținut, apoi ține-le la frigider până obții culoarea dorită, între 2 și 12 ore. Cu cât mai mult le ții, cu atât culoarea va fi mai închisă, potrivit csid.ro.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel