Cutremur în USR. Andrei V. Tătar a demisionat: Dragă USR, nu te transforma într-o pepinieră de monștri!

Autorul articolului: Anca Murgoci |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Andrei Tătar
Andrei Tătar

Andrei V. Tătar, membru USR PLUS Arad, a demisionat din USR.

Andrei V. Tătar a demisionat. Era unul dintre cei mai activi, fost coordonator regional în PLUS și membru în Comitetul Politic USR până în octombrie 2021. Acum este văzut ca viitor lider REPER în zona de către ceilalți demisionari și chiar de către USR Arad care încearcă sa diminueze impactul. 

„Politica trebuie să rămână pentru oameni. Am cugetat mult și am lăsat să se așeze câteva nopți peste orice reacție aș fi putut lua la cald, dar astăzi este ziua în care în mod oficial mă despart de colegii mei din USR.

Da, de colegi mă despart cu o tristețe greu de definit. Pentru că printre aceștia las în urmă prieteni și chiar mai mult de atât. Însă atunci când am facut un pas spre scena politică, l-am făcut cu un set de valori ce mă definesc și orcât aș încerca să mă adaptez și să tolerez anumite aspecte, nu am să pot renunța niciodată la ceea ce mă definește. Da, am pierdut mult de-a lungul vieții pentru că am avut aceste linii roșii pe care nu le trec pentru nimeni și pentru nimic, poate doar pentru fiul meu și siguranța lui, dar în rest nimic nu ar putea valora mai mult decât ceea ce mă definește.

Da, de colegi mă despart cu greu, pentru că de USR m-am despărțit deja de ceva vreme, când am văzut că derapajele nu sunt întâmplătoare și nici din greșeală, ci sunt intenționate, iar scopul lor nu e de fel cel afirmat. Poate mă înșel și sper din suflet să fie așa, pentru USR și pentru România, dar în clipa de față USR nu mai este un partid al oamenilor așa cum afirmă, ci doar al unor oameni, care încearcă prin orice metodă să își asigure viitorul politic și după 2024, agățati de catargul unui vapor ce se scufundă și călcând fără milă pe spatele oricui este suficient de naiv să le gireze acțiunile.

Nu, nu doresc ca USR să dispara de pe scena politicii românești, chiar îmi doresc să își revină și să fie parte din schimbarea României, dar schimbarea pentru români nu pentru grupuri de interese. Și îmi doresc asta sincer, dacă nu pentru tot timpul investit de mine în acest proiect care pentru mine va rămâne pentru totdeauna USR PLUS, măcar pentru oamenii pe care îi las în urmă în acest partid. Deși nu e ca și când urmează să mă mut peste ocean, rămân în zona, la fel de dispus să ofer o mână de ajutor atunci când proiectele lor sunt pentru oameni.

Nu întrebați unde mă duc, pentru că decizia aceasta nu am luat-o pentru a pleca undeva, ci pentru a pleca de undeva unde deja mediul era toxic pentru felul meu de a fi. Consider deja de zile bune că fiecare zi petrecută în USR girează acțiunile unor lideri cărora setea de putere le-a întunecat judecata, dar cărora le doresc din suflet să realizeze acest lucru cât mai curând și să dea semne de însănătoșire.

Dragă USR, te rog eu, fă-te bine! Pentru că România are nevoie de fiecare dintre cei dispuși să facă tot ce le stă în puteri să o schimbe într-o Românie Europeană, așa cum ar trebui și cum merită cetățenii ei să fie. Dragă USR, analizează bine ceea ce faci în aceste zile pentru că tacticile acestea dictatorile vor naște monștri. Iar o țară care a luptat deja de prea multe ori cu astfel de monștri a învățat să îi recunoscă mult mai repede decât credeți voi.

Dragă USR, nu te transforma într-o pepinieră de monștri! Așadar de astăzi intru oficial în zona nepartenenței politice, dar asta nu înseamnă că voi deveni mut, ci dimpotrivă că nu voi mai menaja niciun derapaj și nu va mai exista niciun menajament din curtoazie coelgială față de persoanele care vor derapa, în special cu voia lor. Pentru că din moment ce decizia mea este una ce are la bază faptul că nu pot gira practicile actuale ale USR și direcția în care este condus acest partid, cu siguranță nu voi lăsa neobservate abuzurile, derapajele, minciunile și oamenii mici care încearcă să ajungă cineva fără nicio aptitudine reală decât aceea de fi suficient de flexibili în absența coloanei vertebrale.

Mă simt însă dator ca în momentul plecării să îmi cer și scuze tuturor celor ce le-am cerut votul pentru colegii mei de-a lungul anilor. Îmi cer scuze că o parte dintre ei v-au dezamăgit, așa cum m-au dezamăgit și pe mine, dar vă rog să nu uitați însă să priviți spre cei ce nu au făcut-o și nici nu dau semne că o vor face, pentru că atunci când v-am cerut votul v-am arătat întodeauna și pentru cine. Și le mulțumesc și eu pe această cale celor ce încă luptă pentru a dovedi că își merită votul. Acestora nu am cum să nu le port respectul. Parte dintre ei sunt încă în USR, deși, cunoscându-i, nu cred că vor mai rezista mult nici ei. Așadar rămâneți cu ochii și pe ei.

Dragă USR, revino cu picioarele pe pământ! Revino la politica pentru oameni! Dar fă-o pentru tine, că din punctul meu de vedere aici drumurile noastre se despart”, a scris Andrei V. Tătar. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel