Dan Negru susține introducerea religiei, ca materie la Bacalaureat: „Nu fiți proști, nu vă condamnați copiii la neștiință”

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Social
Sursa foto: Dan Negru, Instagram
Sursa foto: Dan Negru, Instagram

Dan Negru și-a exprimat opinia despre cel mai controversat subiect care circulă zilele acestea peste tot. 

În ultima vreme, s-a iscat un real scandal, după ce Biserica a cerut ca religia să nu mai fie o materie discrimită și devină o opțiune pentru examenul de bacalaureat. De aici, s-au iscat extrem de multe controverse între părinți, profesori, dar chiar și elevi, care s-au împărțit în două tabere, pro și contra. Așadar, după ce a analizat bine reacțiile celor din jur, Dan Negru a venit și el cu o reacție, așa cum și-a obișnuit fanii până acum. Acesta le recomandă părinților să nu le taie aripile copiilor lor și să-i lase să aleagă liber.

„Propunerea ca religia să fie materie opțională la bacalaureat a stârnit iureș. Unii pro. Alții contra.
Tuturor le-aș spune că orice spor de cunoaștere e un avantaj in viață !
Santa Marie dell Grazie unde se află "Cina cea de taină" a lui DaVinci sau "Capela Sixtină a lui Michelangelo sunt printre cele mai vizitate locuri din lume. Muzeele lumii sunt pline de religie.
Nu le tăiați copiilor aripile cunoașterii.
Sa trăiești intr-o Europă creștină cu istorie și artă creștine și să nu știi nimic despre cultura religioasă , e o formă de prostie fudulă.
Nu fiți proști,nu vă condamnați copiii la neștiință.
Patimiile lui Iisus nu trebuie să-i sperie!
Iisus nu ne cere sa murim ca EL, ne cere sa trăim ca el.
Celor din gașca "anti" le-aș aminti și vorba lui Einstein : "Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă", a scris Dan Negru pe rețelele de socializare. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ???????????? ???????????????????? (@negru_dan)

Ce spune Dan Negru despre înlăturarea casierilor din supermarketuri

Un alt subiect extrem de controversat, care a acaparat mediul online, este acela în care se dezbate dispariția casierilor, în favoarea caselor de tip self scan. Dan Negru nu vede acest lucru ca pe o evoluție, întrucât clienții vor fi cei care se vor ocupa de ambele treburi. Progresul se referă la cu totul altceva într-o societate modernă, iar noi suntem departe de a-l atinge, spune el. 

„Am trecut pe la un supermarket azi și o casieră, Rodica scria pe ecuson, mi-a spus că astea sunt ultimele zile cu oameni la casele de marcat.
"Progresul, domnu' Dan" a oftat femeia. I-am spus că eliminarea casierelor din supermarketuri nu e o formă de progres.
Eu, cumpărătorul, voi face treaba casierului. De fapt suntem toți păcăliți: slujba ei va dispărea și eu voi face treaba ei, voi scana produsele si apoi le voi pune in coș fără să fiu plătit pentru asta. Ăsta nu e progres!
Progresul e trecerea de la lumânare la bec, de la cal la motor !
Din 7 litere, PROGRES, însemnă: "trecerea de la o stare inferioară la una superioară, de la vechi la nou".
Unde e "noul" dacă eu preiau munca altcuiva fără să fiu plătit ?
Aștept progresul,invenția care să schimbe felul de a face cumpărături. Până atunci, eliminarea doamnei Rodica e reducere de personal, e economie, e concediere. Orice, dar nu progres !
Aveți curajul să-i spuneți asta !
Curajul, da! E un progres!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel