De ce este cerul albastru?

Potrivit NASA, explicația începe de la sursa de lumină a sistemului nostru solar: Soarele. Lumina solară pare albă, însă această lumină albă este alcătuită din toate culorile spectrului vizibil, de la roșu până la violet (acronimul ROGVAIV).

Pe drumul parcurs prin atmosferă, lumina solară este absorbită, reflectată și alterată de diferite elemente, compuși și particule. Culoarea cerului depinde în mare parte de lungimile de undă ale luminii, însă moleculele de aer (în mare parte oxigenul și azotul și particulele de praf joacă de asemenea un rol important.

De vină e lumina

Când soarele este la zenit, cea mai mare parte a razelor sale intră în contact cu atmosfera la un unghi aproape vertical. Lungimile de undă mai scurte, cum ar fi violetul și albastrul, sunt absorbite mai ușor de moleculele de aer decât lumina cu lungimi de undă mai mari (adică din zonele roșii, galbene și portocalii ale spectrului).

Apoi, moleculele de aer radiază lumina violetă și albastră în diferite direcții, saturând cerul. Însă cerul la amiază pare albastru, și nu o combinație de albastru și violet, fiindcă ochii sunt mai sensibili la lumina albastră decât la lumina violet.

Când soarele se află lângă orizont la răsărit și apus, razele soarelui intersectează atmosfera la un unghi mai oblic, și astfel aceste raze trebuie să parcurgă o distanță mai mare prin atmosferă decât la ora amiezii.

Ca rezultat, există mai multe molecule de oxigen și nitrogen și alte particule care blochează lumina. Radiația în lungimile de undă albastru și violet este în mare parte filtrată, și influența acestor lungimi de undă asupra culorii cerului se diminuează.

Rămân lungimile de undă mai mari, și unele dintre aceste raze lovesc praful și alte particule lângă orizont, lovind totodată și picăturile de apă care alcătuiesc norii, și creează nuanțele de roșu, galben și portocaliu pe care le admirăm la răsărit și la apus.

O „lume oceanică”, la doar 100 de ani-lumină depărtare de Pământ

O echipă internațională de astronomi a anunțat că a fost descoperită o „exoplanetă oceanică” care orbitează o stea într-un sistem binar, aflat la doar 100 de ani-lumină de Pământ. Dacă va fi confirmată, „lumea oceanică” ar putea fi țintă interesantă în căutarea vieții extraterestre. Exoplaneta, denumită TOI-1452b, este puțin mai mare decât Pământul, atât în dimensiuni, cât și în masă, și se întâmplă să fie în „zona locuibilă”, ceea ce înseamnă că este situată la o distanță potrivită de steaua sa astfel încât apa în stare lichidă să existe pe suprafața sa.

Un studiu care explică descoperirea a fost publicat în The Astronomical Journal. „TOI-1452 b este una dintre cele mai bune candidate pentru o planetă oceanică descoperită până acum. Raza și masa sa sugerează o densitate mult mai scăzută decât ne-am fi așteptat să găsim la o planetă în esență compusă din metal și rocă, la fel ca Terra”, a explicat Charles Cadieux, autor coordonator și student doctorand la Universitatea din Montréal, Canada.