De ce îmi e frică de Insula Iubirii? Totul despre tipologia show-ului și concurenți

Culmea este că... prind.

Un număr semnificativ de persoane se strâng în serile în care se difuzează captivanta emisiune în oraș pentru a urmări reality show-ul. Oricine ar putea întreba "care este problema?". Adevărul este că în momentul în care publicul cere, producătorii trebuie să livreze. Când publicul nu se satură, producătorii continuă să ofere, emisiunea se face în continuare și mii de români se minunează săptămânal despre ce mai fac niște cupluri de oameni normali.

Părerea mea este că totuși emisiunea, pe scară largă, are mai mari șanse să dăuneze manifestării generale ale publicului general. Aș vrea totuși, mai întâi de toate, să precizez că acest comentariu nu vine (și nici nu trebuie privit de parcă ar veni) dintr-o zonă de elitism sau dintr-o atitudine de superioritate.

Ba chiar cred că asta este una din problemele principale legate de publicul acestei emisiuni, fapt pe care îl voi elabora mai jos. Este mai de grabă o invitație către un consum mai analitic de conținut. 

Am fost și eu "consumatoare ocazională"

Fac parte din Generația Z și mă consider purtătoare probabil a majorității opiniilor stereotipice acestora. Probabil că unele dintre ele vor fi evidente în acest scurt articol.

Recunosc, fără rușine, că am fost în ultimele sezoane și consumatoare ocazională a acestei emisiuni și mai ales a comentariilor din mediul online, care urmează negreșit fiecărei ediții.  

Acum câteva zile am auzit fără să vreau o conversație, la masa alăturată dintr-o cafenea — un grup de prieteni care discutau pe marginea ultimelor întâmplări din Insula Iubirii. Și era o dezbatere aprigă.

Argumentele se învârteau în jurul a cine a greșit cui și cine este cel vinovat într-o anumită situație, „cum să faci așa ceva unei pisici” și așa mai departe. 

Acum apar podcasturi, emisiuni întregi de comentarii la adresa acestor evenimente, care de multe ori sunt mai captivante decât cele câteva ore de cadre repetitive și lungite fără motiv, difuzate săptămânal în casele românilor.

Personal, cred că nu este un lucru rău că se propagă dezbateri în spațiul public, că se discută liber și deliberativ despre situații care sunt prezentate ca fiind plauzibile cotidian. Totuși, am anumite dubii cu privire la cum sunt recepționate aceste informații. 

Relațiile toxice sunt subiectul principal al discuțiilor... fără rezultat în viața reală

Veți vedea poate pe rețele de socializare speculații cu privire la statutul relațiilor cuplurilor care participă la acest „test”. Ni se permite prin această emisiune să intrăm efectiv în viețile, casele și sentimentele oamenilor care participă la acest show și să ne dăm cu părerea.

Vedem în multe instanțe anumite comportamente care stârnesc reacții de genul „Cum să suporți așa ceva?”, „Dacă eram el/ea plecam de mult!” etc. Și cred că uităm că oamenii despre care vorbim sunt oameni reali, cu vieți reale și experiențe de viață diferite. Ecranul ne dezumanizează complet și ne permitem treptat să facem comentarii jignitoare despre coeficientul de inteligență și cel de inteligență emoțională al unor persoane pe care nu le cunoaștem.

Se speculează acum în mediul online despre unele cupluri că, deși pe micile ecrane nu ar fi trecut faimosul test al relațiilor, acum s-ar fi reîmpăcat. Împăcări produse după ce a fost vorba de infidelități sau conștientizarea unor comportamente toxice și abuzive de partea unora dintre parteneri.

La final sunt două moduri de a înțelege un astfel de rezultat. Primul ar fi că aceste comportamente sunt scuzabile și că o atitudine iertătoare poate rezolva o completă lipsă de respect interumană.

Acesta măcar recunoaște fapta greșită ca fiind greșită. Cel de-al doilea, ar fi că așa funcționează relațiile și normalizează astfel de tratamente. 

Poate devine o gândire dusă la extremă, dar pentru un mediu în care violența domestică și abuzul sunt o problemă majoră, care apar constant pe ordinea de zi a canalelor de știri și care nu par să se amelioreze, cred că genul acesta de conținut nu poate decât, pe termen lung, să normalizeze comportamente denigratoare în relațiile dintre oameni.

Riscul este să ne obișnuim să vedem astfel de epave relaționale și să le asimilăm cu realitatea, așa cum și comediile romantice americane au devenit clișee care au creat stereotipuri romantice ce sunt cât se poate de distanțate de realitate.

Ne place sau nu, reproducem ceea ce vedem. Asta doar dacă nu ni se menționează explicit că nu e bine. 

Ce personaje sunt propagate pe ecrane?

Ar trebui poate la fel de mult să ne punem întrebări cu privire la frumos-creionatele personaje pe care le vedem pe televizoare. Producătorii și participanții susțin că totul este real, așa că, de dragul bunei-credințe, voi lua această informație "de bună". 

Toți concurenții ajung pe insula distrugerii speranței în iubire, sau cum a spus o concurentă de anul acesta, pe „insula dramei totale”, în urma unei selecții foarte atente.

Oamenii care stau în spatele acestei selecții sunt persoane care cunosc acest domeniu ca în palmă, care știu ce vinde și ce nu. Similar cum la emisiunile de talente sunt lăsați anumiți concurenți să se facă de râs în fața unei țări, pentru rating, aici sunt alese personalitățile și figurile cele mai interesante, amuzante sau care vor stârni râsete denigratoare din partea ulterioarei audiențe. 

Înțelegem și că ispitele sunt plătite ca să fie acolo, să se comporte într-un anumit fel și să cucerească partenerii din cupluri. Nu este nicio problemă. Până la urmă și poarta are portar și totuși se mai înscriu goluri, nu? Doar că în aceste situații, golurile sunt relații pierdute.

Un contraargument ar putea afirma că o relație sănătoasă nu ar ceda acestui test. Pe acest argument m-aș duce și mai departe să spun că o relație sănătoasă probabil nici nu ar ajunge în punctul în care să încerce să treacă de acest test. Dar asta este probabil o altă discuție.

Revenind, ce este important de ținut minte este că de data aceasta oamenii se vulnerabilizează în fața unei țări întregi. Se fac de râs, sunt venerați, admirați sau ajung subiecte de dezbatere ale unor necunoscuți. 

Și așa ajungem să creăm celebrități din persoane care au fost satirizate la televizor și care au fost puse în acea postură pentru că erau considerate niște personaje demne de a fi satirizate. Iar spectatorii trăiesc cu impresia că sunt înzecit mai buni decât ceea ce văd la televizor. Ni se formează un elitism greu de combătut.

Testul relațiilor ajunge în final să fie doar o scuză ca să catalogăm femei ca fiind ușoare, distrugătoare de case sau relații, eventual mai prostuțe și bărbați ca fiind afemeiați din fire, insensibili sau fraieri, incapabili să țină o femeie lângă ei sau dece nu, să capete mai multe.

Cât mai multe, eventual. Când vom ajunge să ne obișnuim de tot cu stereotipurile pe care le-am creat tot noi, nu vom mai ieși din ele. O să ne obișnuim cu „drama totală” și cu competiția inutilă pentru parteneri infideli, cu comportamente deranjant de înjositoare și comentarii constant acide, iar de acolo va fi mai greu să ne redirecționăm către o potențială nouă mentalitate. 

Poate la anul, Insula Iubirii va fi urmată de explicații ale unor specialiști relaționali, pentru a înțelege cu adevărat ce urmărim și atunci îmi va pieri teama că acceptăm orice conținut fără să îl mestecăm bine înainte de a-l înghiți.