Andra și Delia au fost criticate și comparate de Ștefan Farell. Ce a putut spune acesta despre Delia, e incredibil.
Ștefan Farrell, unul dintre criticii vestimentari ai vedetelor din România a luat-o în ochi pe Delia, una dintre cele mai mari și iubite voci din țară.
Într-o comparație cu Andra, Farell a început cu laude la adresa celor două vedete, însă pe parcurs a devenit tot mai dur și a spus ce ar trebui să facă Delia pentru a ieși mai mult în evidență.
"Sunt supus unei provocări grele deoarece circumstanțele atenuate din trecutul meu în relația cu Andra nu îmi fac plăcere de a o critica oricât de mult mi-aș dori. Andra azi a adus o schimbare radicală în imaginea ei din toate punctele de vedere, iar când vorbim de două cântârețe de talia Andrei și a Deliei, vocile lor bat ținutele. Delia poate să iasă și goală pentru că face spectacol, iar Andra poate să iasă într-un simplu halat pentru că radiază pe scenă", a spus Ștefan Farrell, pentru showblitz.ro.
"Precum o știm cu toții, în aparență Delia nu mai e o fată cuminte. Cu toate că nu se dezbracă niciodată mai mult decât trebuie, ea a adus în valoare, pe scenă, în emisiuni și la orice eveniment, branduri scumpe știind să le îmbine perfecte. Este o extravagantă și o avangardistă 100%. Îndrăzneață doar prin coafuri, culori și euforia și buna dispoziție de care dispune mereu pe scenă. Parcă ar putea să se dezbrace mai mult", a completat el.
În plus, el a lansat o provocare la adresa celor două cântărețe: ”aș vrea să le provoc ca măcar o dată, în emisiunea lui Măruță, de ce nu, să facă schimb de ținute, dar feblețea mea rămâne Andra".
Andra și Delia sunt două dintre cele mai mari artiste din România, sunt iubite de publicul larg și se mențin în topuri de ani de zile.
De multe ori, fanii s-au întrebat care este relația dintre cele două artiste, dacă sunt sau nu rivale, dat fiind faptul că au de împărțit aceleași scene.
Într-un interviu acordat lui Mihai Morar în podcast-ul său de pe YouTube, Andra a spus totul despre cum se înțelege cu Delia și a oferit detalii neașteptate.
Întrebată de Mihai Morar ce face când se întâlnește cu Delia: se ignoră reciproc sau își vorbesc, Andra a spus că i se pare normal ca oamenii să aibă preferințe, dar ea nu se uită la taberele formate de fani care își dispută preferatele din punct de vedere muzical.
"Eu sunt mulțumită de oamenii care mă iubesc pe mine. Culmea e că eu nu am un sentiment din ăsta de ranchiună, de concurență. Suntem atât de diferite. Ne mai întâlnim și râdem. Eu nu am cum să mă uit la un artist care cântă frumos decât într-un mod admirativ.
Trebuie să ascultăm, mă uit să văd ce cântă și alți artiști. Sunt o tipă competitivă, dar competiția e cu mine, cu drumul meu. Nicidecum nu mă uit cât a stat nu știu ce cântec al unui artist. Nu pot să mă compar cu alt artist. Fiecare avem lucruri diferite", a spus Andra.
Delia a spus că, încă de la începutul carierei, și-a implementat în minte ideea potrivit căreia în afara scenei trebuie să se comporte cât se poate de normal.
„De când am început să fiu cunoscută, am rămas extrem de bine ancorată în realitate. Sunt un om normal ca toți ceilalți, eu sunt artist doar când sunt pe scenă, în rest sunt om normal, deci trebuie să mă comport normal. Îmi spun chestia asta și mi-a intrat în sânge chestia asta”, a spus Delia în podcastul lui Codin Maticiuc de pe YouTube.
Delia spune că ar fi foarte dificil pentru ea să interacționeze cu oamenii la fiecare pas, pe stradă.
„În mare parte, am o stare de anxietate. Încerc să o controlez și știu că meseria mea s-a desfășurat în spațiul public și asta presupune (n.r. interacțiune ape stradă cu fanii). Încerc să-i fac să înțeleagă pe cât pot prin interviuri că nu este rolul meu acesta, adică nu sunt de la relații cu publicul mereu și că nu pot să fac mereu asta și că ar fi inuman”, a spus Delia.