Directorul general al OMS transmite un avertisment cu privire la varianta Omicron.
Circulaţia simultană a variantelor Delta şi Omicron ale noului coronavirus produc un "tsunami de cazuri", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, transmite Reuters, scrie Agerpres.
"Delta şi Omicrom sunt în prezent nişte ameninţări gemene care împing cazurile spre numere record, ajungându-se la creşteri ale numărului de pacienţi care necesită spitalizare şi numărului de decese", a declarat şeful OMS. "Sunt foarte îngrijorat că (varianta) Omicron, care este foarte transmisibilă şi se răspândeşte în acelaşi timp cu Delta, va conduce la un tsunami de cazuri", a mai spus el.
Directorul OMS a repetat apelul pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor astfel încât acestea să ajungă şi în ţările sărace, avertizând că accentul pus pe vaccinarea cu doze booster din ţările bogate poate lăsa naţiunile sărace fără vaccinuri.
Conform lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS susţine necesitatea ca fiecare ţară să ajungă la un nivel de acoperire vaccinală de 70% până la jumătatea anului 2022, ceea ce ar contribui la stoparea fazei acute a pandemiei.
Ajunul Anului Nou va marca împlinirea a 2 ani de când China a alertat OMS cu privire la 27 de cazuri de "pneumonie virală" de origine necunoscută în oraşul Wuhan.
Peste 281 de milioane de persoane din întreaga lume au fost raportate de atunci ca infectate, iar peste 5 milioane au murit, conform unui bilanţ Reuters.