Dollywood, parcul tematic dedicat cântăreţei Dolly Parton, afectat de inundaţii

Autorul articolului: Dana Mihai |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Dolly Parton își desemnează cele trei melodii preferate
Dolly Parton își desemnează cele trei melodii preferate

O furtună puternică a provocat o viitură care a inundat Dollywood, parcul tematic dedicat cântăreţei Dolly Parton, care se află în statul american Tennessee, informează luni BBC.

Înregistrări video realizate în interiorul parcului de distracţii arată şuvoaie de apă care cresc în dimensiuni în timp ce trec pe lângă atracţiile turistice şi inundă magazinele de suvenire.

În parcare, oamenii se plimbau prin apă până la brâu pentru a ajunge la maşinile lor care erau parţial scufundate.

Reprezentanţii parcului au precizat într-o declaraţie că vizitatorii au fost "îndrumaţi spre zone sigure în timpul furtunii" şi că a fost raportată o persoană care a suferit o rană minoră.

"Dollywood sprijină vizitatorii ale căror vehicule au fost afectate de acest eveniment meteorologic, iar echipele de curăţare au fost trimise la faţa locului", se afirmă în acelaşi comunicat de presă, potrivit căruia condiţiile meteo vor fi evaluate pentru a se decide dacă parcul va fi deschis luni.

Mai mulţi vizitatori ai parcului tematic au scris pe reţeaua de socializare X că nu au văzut niciodată inundaţii atât de înspăimântătoare şi s-au plâns totodată că nu au fost direcţionaţi spre zone sigure.

Un utilizator al aceleiaşi reţele de socializare a dezvăluit că proprietarii de automobile au trebuit să demonteze un gard pentru a-şi scoate vehiculele din parcare, după ce un copac s-a prăbuşit şi a blocat drumul de acces.

"Încă iubesc Dollywood... dar abia am scăpat astăzi. Sper că toată lumea a ieşit teafără de acolo", a scris un alt internaut.

Popularul parc tematic Dollywood oferă vizitatorilor plimbări palpitante, precum şi momente artistice şi demonstraţii de artizanat, standuri cu mâncare şi evenimente muzicale.

Dolly Parton, o vedetă a muzicii country, care şi-a petrecut copilăria în zona oraşului Knoxville şi a dat numele său acestui parc în 1986, are apariţii ocazionale în parcul tematic.

Acesta a fost cel de-al doilea incident legat de apă cu care s-a confruntat parcul în ultima lună - în urmă cu aproape două săptămâni, Dollywood a trebuit să se închidă pentru o zi din cauza unei conducte de apă sparte.

Dolly Parton este o legendă a muzicii country și o personalitate culturală de renume internațional. Născută pe 19 ianuarie 1946 în Locust Ridge, Tennessee, Parton a devenit cunoscută pentru contribuțiile sale semnificative în muzica country și pop, dar și pentru activitatea sa filantropică și de divertisment.

Dolly Parton a început să cânte de tânără și a lansat primul său album în 1967. Debutul său în industria muzicală a fost marcat de colaborarea cu Porter Wagoner, cu care a lansat mai multe albume de succes în anii 1960 și 1970.

Parton a câștigat popularitate internațională cu hituri precum „Jolene” (1973), „I Will Always Love You” (1974), și „9 to 5” (1980). „I Will Always Love You” a devenit un succes și mai mare când Whitney Houston a interpretat-o în 1992 pentru filmul The Bodyguard.

De-a lungul carierei sale, Dolly Parton a explorat și alte genuri muzicale, inclusiv pop și rock. Albumele ei au fost adesea inovatoare, combinând elemente de muzică country cu influențe din alte genuri.

Parton a câștigat numeroase premii, inclusiv 11 premii Grammy și 49 de premii din partea Academy of Country Music. Este recunoscută pentru contribuțiile sale la muzica country și pentru impactul cultural semnificativ.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel