Donbasul şi regiunea Zaporojie, obiectivul final al armatei ruse în Ucraina

Autorul articolului: Florin Ravdan |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Posibilul obiectiv final al armatei ruse din Ucraina ar fi cucerirea regiunii Donbas şi Zaporojie. 

Purtătorul de cuvânt al Grupului de Forţe "Est" din armata ucraineană, Serhi Cerevati, susţine că trupele ruse au în planurile lor, în primul rând, capturarea regiunilor estice Luhansk şi Doneţk. După aceea, potrivit militarului, invadatorii ar putea viza să cucerească întreaga regiune sud-estică Zaporijjia.

Cerevati a explicat că, după o serie de înfrângeri, singurul lucru care le mai rămâne ocupanţilor este să câştige nişte "victorii" la nivel tactic. "Din moment ce, pe tot parcursul războiului şi chiar înainte, una dintre narativele propagandei ruse a fost aşa-numita eliberare a Donbasului, este de înţeles că vor să ajungă la graniţele regiunilor Luhansk şi Doneţk. Iar, ajungând la aceste graniţe, planurile lor, probabil, prevăd capturarea întregii regiuni Zaporijjia.

Potrivit legilor lor, se presupune că acesta este teritoriu al Federaţiei Ruse" - a remarcat Serhi Cerevati. Cu toate acestea, a subliniat militarul, principalul adversar în această bătălie sunt Forţele Armate ale Ucrainei, care au zădărnicit deja toate "planurile inamice" şi vor continua să facă la fel şi de acum înainte şi, de asemenea, vor depune eforturi pentru a se asigura că ruşii nu mai au astfel de intenţii, scrie Rador. 

Politolog: Șeful mercenarilor Wagner e pe cale să creeze un stat paralel în Rusia / Ce planuri are cel căruia i se spune „Bucătarul lui Putin”

În septembrie, Evgueni Prigojine a recunoscut că a fondat grupul de mercenari ruși Wagner, care luptă în special în Ucraina.

„Au fost schimbări destul de remarcabile care au avut loc cu Prigojine de câteva săptămâni”, a explicat, la BFMTV, Vera Ageeva, politolog specializat în Rusia și profesor la Sciences Po.

„Se spune că iese din umbră, dar mai presus de toate iese de sub controlul Kremlinului”, a adăugat ea.

„Un fel de stat paralel care trăiește după propriile reguli”, a mai spus politologul.

"Faptul că a acceptat public să fie fondatorul Wagner este foarte nou pentru că ani de zile a negat asta. În Rusia, activitatea grupurilor militare private în general este interzisă. Înseamnă că se opune public legii ruse”, explică politologul.

Potrivit politologului, Yevgueni Prigojine este „în proces de creare a unui fel de stat paralel în Rusia, care trăiește după propriile reguli”. Spre exemplu, Wagner Group a deschis birouri în Sankt Petersburg.

„Autoritățile locale vor să împiedice activitatea acestui centru așa că arată că elitele ruse sunt puțin jenate că există un fost criminal care urcă la putere”, a conchis Vera Ageeva, conform BFMTV.

Kiev: Rusia și-a suplimentat numărul de soldați în Lugansk și a strămutat forțat civili

Moscova şi-a majorat numărul de soldaţi în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, a anunţat sâmbătă Statul Major al armatei ucrainene, informează dpa. Pentru a asigura adăpost numărului mare de soldaţi, o parte din populaţia civilă a fost strămutată forţat în alte zone, a subliniat Statul Major ucrainean.

Între timp, forţele militare ruse şi ucrainene continuă luptele în mai multe zone fierbinţi, desfăşurând tancuri, rachete de artilerie şi lansatoare de grenade, potrivit Kievului. Potrivit armatei ucrainene, mai mult de 60 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi numai în oraşul Mihailivka din regiunea Zaporojie

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel