Pierderea navei simbol a Flotei Mării Negre este o lovitură gravă, dată Marinei Ruse.
Experții au analizat informațiile imaginilor satelitare prin infraroșu și au stabilit că nava Moscova a fost observată pe 13 aprilie, la 18.52, momentul în care satelitul a trecut prin zona Mării Negre. Experții citați de publicația Navalnews sunt convinși că această imagine reprezintă ultimele ore ale crucișătorului.
La acel moment, nava se afla la est de Insula Șerpilor, la 80 de mile marine de Odesa și la 50 de mile marine de coastă, în dreptul localității Sulina.
Coordonatele exacte la momentul impactului rachetelor ucrainene asupra crucișătorului rus 45° 10'43.39″ N, 30° 55'30.54″ E.
Experții notează că alte câteva nave de război rusești erau staționate în apropiere de Moscova în acel moment.
Locația navei este în concordanță cu imaginile din satelit ale navei din 12 aprilie.
Nava s-a scufundat joi, 14 aprilie, în largul coastei Ucrainei în Marea Neagră.
Ucraina spune că a lovit Moscova cu rachete de croazieră antinavă și că acestea au declanșat focul care a detonat muniția.
Rusia a publicat propria sa versiune a evenimentelor: Ministerul rus al Apărării spune că un incendiu de origine necunoscută a detonat muniția.
Moscova era înarmată cu o serie de rachete antinavă și antiaeriene, precum și cu torpile, tunuri navale și sisteme de apărare antirachetă, ceea ce înseamnă că ar fi avut la bord cantități masive de explozibili.
Oficialii serviciilor de informații americane nu cred că nava transporta arme nucleare în momentul scufundării, au declarat pentru CNN doi înalți oficiali americani care au cunoștință despre cea mai recentă evaluare a serviciilor de informații americane.
Autorităţile ruse au organizat o ceremonie la Sevastopol, Crimeea, pentru a comemora pierderea Moscovei, nava-amiral a flotei ruse, care s-a scufundat în Marea Neagră.
Potrivit mediafax, care citează BBC, un preot ortodox a fost prezent la ceremonie. Moscova „a fost un simbol pentru toată lumea, un simbol al puterii noastre, al speranţei noastre, al renaşterii flotei noastre în anii 1990”, a spus căpitanul de rezervă Serghei Gorbaciov, în timp ce a vorbit în timpul ceremoniei.
Pierderea Moscovei „este o tragedie pentru zecile de mii de oameni care au slujit la bord în ultimii 20 de ani”, a adăugat preotul.
Rusia nu a raportat niciun deces la bordul navei.
Potrivit Ministerului Apărării, echipajul a fost salvat de alte nave. Moscova susţine că crucişătorul s-a scufundat în timpul unei furtuni pe mare, după un incendiu şi o explozie la bord, în timp ce ucrainenii susţin că au lovit nava cu două rachete.
Nu există cifre oficiale cu privire la numărul de persoane la bord, care se estimează că ar fi fost 510. Fostul deputat rus Ilia Ponomariov, acum rezident în Kiev, spune că au supravieţuit doar 58. Iar ucrainenii spun că şi comandantul navei, căpitanul Anton Kuprin, a murit.