Franţa a interzis vineri vânzarea de canabis cu conţinut ridicat de canabidiol (CBD), substanţă fără efecte psihotrope, spre deosebire de tetrahidrocanabinol (THC), substanţa psihotropă în care sunt bogate alte soiuri din genul Cannabis, informează AFP.
Conform unui decret al guvernului publicat în Jurnalul Oficial, sunt interzise "vânzarea către consumatori a florilor sau frunzelor brute sub orice formă, separate sau în amestec cu alte ingrediente, deţinerea de către consumatori şi consumul", scrie Agerpres.
Sunt permise în schimb "cultivarea, importul, exportul şi utilizarea industrială şi comercială" a varietăţilor de Cannabis sativa cu condiţia ca plantele de cânepă respective să aibă un conţinut de THC sub 0,3%, faţă de 0,2% cât prevedea proiectul de decret publicat în iulie.
Comisia Europeană a fost notificată despre decretul care modifică o reglementare din 1990, în urma unei decizii din noiembrie 2020 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. CJUE a respins interdicţia privind canabisul "recreativ" în Franţa, subliniind că CBD este inofensiv şi nu poate fi considerat stupefiant sau medicament şi că libera circulaţie a mărfurilor în Uniunea Europeană se aplică şi pentru CBD.
Controversa judiciară nu s-a încheiat însă, arată AFP. Sunt în curs proceduri de suspendare a decretului şi un recurs la Consiliul de Stat - instanţa administrativă supremă a Franţei - care va fi depus după o decizie a Consiliului Constituţional, aşteptată în 7 ianuarie, a declarat Aurelien Delecroix, preşedinte al uniunii profesionale a cânepii.
El şi-a exprimat regretul faţă de "interdicţia totală şi disproporţionată" care nu se bazează pe "nicio dovadă ştiinţifică prin care să se demonstreze o problemă sanitară".
În schimb, Ludovic Rachou, preşedinte al Uniunii Industriale pentru Valorificarea Extractelor de Cânepă (UIVEC) consideră decretul "o ştire excelentă pentru actorii economici şi industriali", deoarece va permite "structurarea unei noi filiere franceze de excelenţă" - cea a extractelor de canabis.