Franţa testează Inteligenţa Artificială (AI) bazată pe supraveghere video în weekend, care ar putea fi folosită şi la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, relatează vineri dpa.
Prefectura poliţiei din Paris a autorizat compania de căi ferate SNCF şi operatorii de transport RATP să analizeze imagini de la peste 100 de camere de supraveghere utilizând inteligenţa şi tehnologia bazată pe algoritmi.
Testul se va desfăşura în patru staţii, în jurul concertului Black Eyed Peas la Défence Arena şi a meciului de fotbal dintre Paris Saint-Germain şi Olympique Lyon pe stadionul Parc des Princes.
Software-ul urmează să recunoască persoanele care intră în zone non-publice sau sensibile, mişcarea mulţimii în zonele cu risc, adunări neobişnuit de mari şi bagaje nerevendicate.
Un prim test a fost efectuat luna trecută cu ocazia a două concerte Depeche Mode.
Metoda va fi folosită la Jocurile Olimpice din 26 iulie-11 august, dar fără recunoaştere facială care este utilizată în anumite condiţii în Franţa. Scanere corporale vor fi, de asemenea, în funcţiune în locurile unde vor avea loc Jocurile Olimpice.
Supravegherea bazată pe inteligenţa artificială nu şi-a atins încă obiectivele, dar Jocurile Olimpice sunt considerate ca un eveniment potrivit pentru a experimenta această tehnologie.
Securitatea este un aspect major în jurul Jocurilor care urmează să înceapă cu o prima ceremonie de deschidere care nu va avea loc pe un stadion. În schimb, sportivii urmează să navigheze cu barca pe Sena prin capitala franceză.
Franţa a ridicat alerta teroristă la cel mai înalt nivel după atacul de luna trecută asupra unei săli de concerte din Moscova.
Preşedintele Emmanuel Macron a spus că ceremonia de deschidere ar putea fi mutată în Piaţa Trocadéro sau pe Stade de France în cazul unei ameninţări teroriste.
Zeci de mii de forţe de poliţie şi securitate urmează să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a Jocurilor Olimpice de la Paris.