O periculoasă furtună de iarnă a lovit duminică Statele Unite, unde milioane de locuitori din jumătatea estică a ţării sunt ameninţaţi de viscol, iar în unele localităţi sunt aşteptate, conform meteorologilor, cele mai abundente ninsori din ultimul deceniu, transmite AFP.
Peste 60 de milioane de persoane se află pe traiectoria furtunii, care ar urma să lovească jumătatea de est a Statelor Unite unde va aduce un aer polar până luni şi ar putea cauza perturbări grave în transporturi.
Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a avertizat asupra riscului de îngheţ, ninsori şi vânt puternic din vestul statului Kansas până în statele costiere Maryland, Delaware şi Virginia, pe un teritoriu cu o lăţime de 2.400 de kilometri.
"O furtună de iarnă perturbatoare va afecta câmpiile centrale până în centrul Atlanticului, până luni, cu ninsori abundente şi acumulări de gheaţă", a indicat NWS în cel mai recent buletin informativ.
Agenţia a avertizat că zonele situate între nord-estul statului Kansas şi nordul şi centrul Missouri se vor confrunta cu "cele mai puternice căderi de zăpadă din ultimii zece ani".
Oamenii de ştiinţă afirmă că fenomenele meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente şi mai severe din cauza schimbărilor climatice provocate de om.
Prima furtună majoră din 2025 a provocat deja închiderea temporară a Aeroportului Internaţional Kansas City, sâmbătă, "din cauza acumulării rapide de gheaţă".
Zborurile au fost reluate după ce pistele au fost degajate, a precizat primarul din Kansas City, Quinton Lucas.
Unele zone din statele New York şi Pennsylvania, din estul ţării, se vor confrunta cu ninsori abundente dinspre Marile Lacuri, care ar putea totaliza 61 cm, potrivit NWS.
Pentru duminică dimineaţa (ora locală) este prognozat viscol în regiunea Central Great Plains, călătoriile devenind "extrem de periculoase, cu drumuri impracticabile şi un risc mare pentru şoferi de a rămâne blocaţi", potrivit NWS.
Capitala Statelor Unite, Washington, ar putea fi acoperită cu un strat de zăpadă de 12 cm sau mai mult, acesta putând ajunge până la 25 cm în zonele limitrofe.
Pentru zona situată în valea inferioară a Mississippi sunt aşteptate furtuni puternice. Ploaie îngheţată şi lapoviţă sunt prognozate, de asemenea, din Kansas până în Kentucky şi Virginia, cu risc potenţial de căderi de copaci şi rupere a liniilor de înaltă tensiune.
Guvernatorii din Kentucky, Missouri şi Virginia au decretat stare de urgenţă în statele lor.