Competiția Asia Express devine tot mai intensă, iar concurenții se găsesc adesea în situații neașteptate.
Așa s-a întâmplat și într-una dintre cele mai recente probe, când vedetele au fost nevoite să meargă la piață pentru a cumpăra toate produsele de pe o listă. Deși aparent simplă, proba s-a dovedit a fi extrem de dificilă, scoțând la iveală „găinarul” din Mihai Găinușă. Ce a făcut acesta când a crezut că nu este observat? A ascuns un pui în buzunar și a plecat pe furiș.
Fără telefoane, cu doar un dolar pe zi, fără transport sau cazare asigurate, concurenții trebuie să parcurgă un traseu de 7.000 de kilometri, trecând prin Thailanda, Malaezia și Indonezia, cu Bali drept destinația finală a sezonului 7. Pe parcurs, aceștia sunt supuși la numeroase încercări, iar una dintre ele a fost cea de la piață, unde tensiunile au crescut, iar nervii au fost puși la încercare.
În cadrul acestei probe, aparent ușoara sarcină de a cumpăra câteva produse a degenerat în certuri și gesturi discutabile. Echipele au avut mari dificultăți să se încadreze în bugetul limitat, iar presiunea a generat momente neașteptate. Mihai Găinușă, după un autostop epuizant, a ajuns și el în piață, alături de partenera sa. Însă, când și-a dat seama că nu are suficienți bani pentru toate cumpărăturile, a recurs la o metodă inedită și deloc onorabilă – a furat un pui de găină.
Pentru a evita suspiciunile, Găinușă s-a strecurat printre puii din țarc, și-a ales „prada”, a prins puiul în mână și, după ce s-a asigurat că nu este observat, l-a ascuns în buzunar și a plecat rapid din piață.