Actorul francez Gerard Depardieu, care se confruntă cu un proces în care este acuzat de viol, va contesta joi, la Curtea de Apel din Paris, elemente ale anchetei deschise împotriva sa, transmite miercuri AFP care citează surse apropiate cazului.
Celebrul actor a fost acuzat de viol şi agresiune sexuală comise în august 2018 împotriva actriţei Charlotte Arnould. El avea 69 de ani la acea vreme, ea 19. Gerard Depardieu neagă vehement acest lucru. În martie 2022, instanţa de apel i-a menţinut rechizitoriul, deşi actorul a cerut să fie casat.
De această dată, apărarea sa a depus două contestaţii, care vor fi examinate joi după-amiază. Prima solicită nulitatea unei mărturii depuse de o figurantă, obţinută de site-ul de investigaţii Mediapart şi apoi prin e-mail de anchetatori, femeia având domiciliul în afara Franţei, potrivit uneia dintre sursele apropiate dosarului.
În decembrie 2014, în timpul filmării unei scene din "Big House", în regia lui Jean-Emmanuel Godart, "fără avertisment, Gerard Depardieu mi-a băgat mâna pe sub rochie", a povestit femeia pentru Mediapart. "A încercat să-mi tragă chiloţii şi să mă atingă cu degetul (...). Dacă nu l-aş fi oprit, ar fi reuşit', a susţinut ea.
Întrebată de AFP, avocata Charlottei Arnould a subliniat asemănarea acestei scene cu mărturia clientului ei. "Modul lui de operare este să bage mâna sub fuste", facilitând "violul prin surprindere", a acuzat Carine Durrieu-Diebolt.
Avocatul actorului, Jeremie Assous, nu a comentat informaţiile.
A doua solicitare se referă la emisiunea "Complement d'enquete" difuzată la sfârşitul anului 2023 pe postul public France 2, subiectul unei aprinse controverse care a precipitat prăbuşirea carierei actorului.
Plângerile şi acuzaţiile s-au înmulţit în ultimii şase ani împotriva acestui monstru sacru al cinematografiei franceze, cu temperamentul său zgomotos şi revoltător şi pasiunea pentru glumiţe grosiere şi misogine.
Actorul urmează să se prezinte în instanţă şi la sfârşitul lunii martie pentru a răspunde la acuzaţii de agresiune sexuală pe care le-ar fi comis în septembrie 2021, în timpul filmărilor la "Les Volets verts", acuzaţii pe care de asemenea le neagă.