Gheboasă, acuzat de consum de droguri. Precizările DIICOT

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Răspunsul lui Gheboasă la SCANDALUL momentului: Nu sunt la festival să educ copiii
Răspunsul lui Gheboasă la SCANDALUL momentului: Nu sunt la festival să educ copiii

Cântăreţul Gheboasă este cercetat de procurorii DIICOT pentru consum de droguri. 

Cântărețul de trap ar fi fost depistat în București și avea asupra sa o cantitate de canabis, au spus, pentru Agerpres, surse judiciare.

"Faţă de un suspect sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Acesta a fost depistat în seara de joi, în municipiul Bucureşti, în timp ce deţinea o cantitate de drog de risc", transmite DIICOT într-un comunicat.

Surse judiciare au precizat, pentru sursa citată, că ar fi vorba despre Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă.

Conform comunicatului, vineri, în acelaşi dosar, DIICOT Dâmboviţa a hotărât reţinerea a patru persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

"Din cercetările efectuate a rezultat că, perioada iulie 2020 - februarie 2024, la diverse intervale de timp, inculpaţii au comercializat şi oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantităţi de canabis, unor consumatori de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Dâmboviţa. Materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că inculpaţii şi-au creat o reţea stabilă de clienţi, comercializând drogul de risc cu preţul de 50 lei pentru o doză, interacţiunea între vânzător şi cumpărător realizându-se stradal", au transmis anchetatorii.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţului Ilfov au fost identificate şi ridicate cantităţi de canabis, mai multe grindere şi un cântar de precizie, obiecte care aveau urme de materie vegetală, telefoane mobile, dar şi alte mijloace de probă, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate în Bucureși și în Ilfov.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa urmează să fie sesiziat cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reţinute, pentru o perioadă de 30 de zile, mai spune DIICOT. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel