Amatorii de vacanţă se îndreaptă din ce în ce mai mult spre locaţiile unde au fost filmate serialele şi filmele lor favorite, precum "The White Lotus" de pe HBO sau "Bridgerton" de pe Netflix , transmite Bloomberg.
Conform unui nou raport al American Express, 70% dintre călătorii din Generaţia Z şi Millennials spun că au fost inspiraţi să aleagă o destinaţie turistică după ce au văzut-o pe ecranul unui cinematograf sau într-un serial de televiziune. Este un impact la fel de mare ca şi cel pe care îl are social media: 75% dintre respondenţi spun că au călătorit într-un loc după ce au văzut postările prietenilor şi ale altor persoane cu privire la călătoriile lor.
"Călătorii sunt din ce în ce mai inspiraţi de cultura pop", spune Audrey Hendley, preşedintele American Express Travel.
O parte din creşterea popularităţii locaţiilor de filmare are legătură cu obiceiurile din timpul pandemiei. Atunci oamenii au fost obligaţi să stea în casă şi au petrecut o mare parte din timp uitându-se la televizor la seriale precum "The White Lotus" sau "Emily in Paris". De pe canapelele lor, visând la ziua când restricţiile de călătorie vor fi ridicate, telespectatorii au început să îşi planifice călătoriile. Acum că graniţele s-au redeschis, locaţiile de filmare au devenit unul din cele mai importante trenduri pentru 2023 în sectorul călătoriilor.
Cel mai bun exemplu este serialul "The White Lotus", un succes comercial pentru HBO şi o sursă de inspiraţie pentru călători. Primul sezon al serialului a fost filmat la resortul Four Seasons Maui din Wailea (Hawaii) iar sezonul al doilea la San Domenico Palace din Taormina (Italia), tot o proprietate din cadrul grupului Four Seasons. Cei care au urmărit serialul au făcut apoi rezervări în locaţiile unde a fost filmat show-ul, ceea ce a impulsionat afacerile hotelurilor respective.
"Atât Maui cât şi Taormina au înregistrat o creştere semnificativă a vizualizărilor pe site şi a verificărilor privind camerele disponibile, ceea ce la final a condus la mai multe rezervări", spune Marc Speichert, vicepreşedinte la Four Seasons Hotels and Resorts.
De exemplu, traficul pe internet la Four Seasons Maui a crescut cu 425% în ritm anual numai în perioada difuzării primului sezon al serialului "The White Lotus", potrivit grupului Four Seasons. Iar sezonul al doilea al serialului a avut un efect uriaş asupra rezervărilor de vacanţe în Sicilia.
"Pentru următorul sezon la Taormina, hotelul este complet ocupat şi serialul a scos în faţă Taormina ca o destinaţie incredibilă de vacanţă", spune Marc Speichert. Preţurile pentru o noapte la hotelul San Domenico Palace din Taormina încep de la 1.000 de euro.
Rebecca Masri, fondatoarea companiei de turism de lux Little Emperors, spune că actualii săi clienţi, în special cei americani, continuă să facă solicitări cu privire la hotelul Four Seasons din Sicilia unde a fost filmat "The White Lotus". Masri a subliniat că interesul pentru Sicilia a crescut atât graţie serialului de pe HBO dar şi ca urmare a faptului că este o destinaţie mai ieftină decât alte zone din Italia, precum Coasta Amalfi.
"Nu doar hotelul Four Seasons a beneficiat", subliniază Rebecca Masri dar şi alte hoteluri de lux din regiune, care au înregistrat o cerere mai mare, chiar dacă nu au fost locaţii unde s-a filmat "The White Lotus".
Situaţia este similară în Marea Britanie, unde de la pelerinajul la faimoasa staţie de tren Kings Cross, unde fanii seriei "Harry Potter" mergeau să viziteze peronul Platform 9 3/4, s-a trecut la vizitele la Highclere Castle din Hampshire, unde a fost filmat "Downton Abbey". Acum serialul "Bridgerton" de pe Netflix aduce vizitatori interesaţi să petreacă câteva zile în staţiunea balneară Bath.
"Vedem cum o audienţă mai tânără vine la Bath graţie serialului. Este grozav să vedem cum istoria şi moştenirea noastră este prezentată în acest fel iar milenialii şi călătorii din Generaţia Z încep să vină în număr din ce în ce mai mare", spune Patricia Yates, director general la VisitBritain.
Pentru cei interesaţi să rămână în faţa plutonului recomandarea este să urmărească anunţul cu privire la următoarea locaţie de filmare a serialului "The White Lotus". După ce a atras grupuri mari de turişti în Hawaii şi Sicilia, zvonurile spun că sezonul al treilea ar urma să fie filmat undeva în Asia.