Este aglomerație la graniţa cu Ungaria.
Poliţia de Frontieră Română a anunţat că a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare, după ce mulţi cetăţeni români se întorc în statele din vestul Europei unde au reşedinţa, iar pe sensul de ieşire din ţară, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa româno-ungară, se constată o creştere a valorilor de trafic.
Poliţia de Frontieră Română a dispus astfel măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.
De exemplu, în P.T.F. Nădlac II, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria se lucrează 8 artere de control pentru autoturisme pe sensul de ieşire şi două staţii mobile.
La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliţia de Frontieră Română menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din ţara vecină, în vederea dispunerii unor măsuri comune de fluidizare.
Poliţia de Frontieră recomandă, în continuare, tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:
* pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand
* pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, PTF Săcuieni;
* pe raza jud. Satu-Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea
* pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.