Primul trailer pentru "Thor: Love and Thunder", cel de-al patrulea episod al saga, prezintă sosirea "Gardienilor Galaxiei".
Zeul nordic revine în acțiune. Marvel a prezentat primul trailer al celei de-a patra părți a aventurilor supereroului Thor, intitulată ”Thor: Love and Thunder”. Imaginile au fost foarte așteptate cu înfrigurare de fani, având în vedere că, până acum, nu s-a dezvăluit nimic, deși lansarea filmului este programată pentru 13 iulie.
Acest scurt trailer oferă imagini ale unei alianțe între eroii Universului Marvel. Thor, interpretat tot de Chris Hemsworth, îi dă replica lui Star-Lord (Chris Pratt) și a lui Gardieni ai Galaxiei, așa cum anunțase presa americană în urmă cu câteva luni. De asemenea, știm că Russell Crowe se va alătura distribuției. Actorul din Gladiator a dezvăluit anul trecut că îl va interpreta pe Zeus.
Cinci ani de așteptare
Revenirea lui Thor pe marele ecran este un eveniment pentru fanii Marvel: acest al patrulea episod a fost întârziat de pandemia Covid-19, astfel că va fi prezentat la cinci ani după precedentul, ”Thor: Ragnarok”, lansat în 2017.
În plus, personajul lui Natalie Portman se întoarce, după ce a părăsit franciza după cel de-al doilea film. Christian Bale va fi și el prezent în film, interpretându-l pe Gorr, un zeu însetat de sânge. Actorul, care îl interpretează pe zeul tunetului din 2011, nu este pregătit să se retragă din Universul Cinematografic Marvel.
Nu mă pensionez, punct!
Chris Hemsworth nu va renunța prea curând la ciocanul lui Thor. Într-un interviu acordat revistei Elle Man, actorul a mărturisit că nu este pregătit să părăsească Universul Cinematografic Marvel, pentru care l-a interpretat pe zeul tunetului timp de aproape zece ani.
Întrebat despre o eventuală retragere după următorul episod, ”Love and Thunder”, superstarul de la Hollywood a răspuns categoric.
"Ești nebun?! Nu mă pensionez, punct. Thor este mult prea tânăr pentru asta. Are doar 1.500 de ani", a spus el, amuzat. "Acesta nu este cu siguranță un film care să spună la revedere francizei. Cel puțin, sper că nu”, a spus el.