Cristian Boureanu nu pare că îmbătrânește deloc.
Are 49 de ani, dar nu își arată vârsta. Cel mai probabil secretul este în apa pe care o alege să o bea în cantități industriale.
El bea apă alcalină.
„Beau foarte multă apă, peste șase-șapte litri pe zi. Beau apă alcalină, cu pH ridicat. Îmi plac excesele - atât culinare, cât și șprițul și berea. Prefer să compensez cu mai multă apă”, a zis Cristian Boureanu care, anul acesta, împlinește 50 de ani.
Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, celebrul medic neurochirurg, a vorbit despre această apă. Potrivit medicului, apa alcalină este cea mai sănătoasă pentru organism, iar zahărul trebuie evitat cu orice preț. De asemenea, Vlad Ciurea susține că atât ceaiul, cât și cafeaua sunt excelente pentru creier, însă nu în exces.
„Creierul are un avantaj pe care noi nu îl luăm în considerație. Trebuie să îi dăm apă, el înghite foarte multă apă, de aceea eu pledez să se bea 2 litri de apă pe zi, nu atât pentru burtică, ci pentru creier pentru că apa se duce în creier și trebuie să avem oxigenul necesar. Beți apă, cât se poate de multă! 2 litri este puțin, poate și mai mult. Eu pledez pentru apă alcalină care să schimbe PH-ul, beți ceai verde și orice alt ceai, în general. Și cafea, dar eu pledez pentru dimineața, pentru că altfel nu mai dormi”, a spus medicul.
Susținătorii apei alcaline cred că aceasta are următoarele beneficii: proprietăți anti-îmbătrânire, întărirea sistemului imunitar, hidratare și pierdere în greutate.
Posibile efecte secundare și riscuri ale apei alcaline
Deși apa potabilă alcalină este considerată sigură, poate produce efecte secundare negative. Câteva exemple de efecte secundare negative includ scăderea acidității naturale a stomacului, care ajută la uciderea bacteriilor și la eliminarea altor agenți patogeni nedoriți. În plus, un exces general de alcalinitate în organism poate provoca probleme gastrointestinale și iritații ale pielii.