Jamie Foxx, actorul din Django Unchained, spitalizat

Autorul articolului: Florin Ravdan |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Jamie Foxx, actor celebru la Hollywood, a ajuns la spital de urgenţă. 

Actorul american Jamie Foxx se recuperează după ce a suferit o "complicaţie medicală", a declarat fiica sa Corinne Foxx, potrivit Reuters.

Vedeta, recompensată cu Oscar pentru rolul din "Ray" (2004), a fost spitalizată în Atlanta, unde filma la o nouă comedie alături de actriţa Cameron Diaz, potrivit site-ului american specializat în divertisment Variety.

"Am vrut să vă împărtăşim faptul că tatăl meu, Jamie Foxx, a suferit o complicaţie medicală ieri. Din fericire, datorită acţiunii rapide şi a îngrijirilor primite, el se află deja pe drumul spre recupare", a precizat Corinne Foxx într-o declaraţie din partea familiei actorului, partajată pe Instagram miercuri seara.

"Ştim cât este de iubit şi apreciem rugăciunile voastre. Familia vă cere să îi respectaţi intimitatea în această perioadă", a adăugat fiica actorului, fără a oferi alte detalii.

În vârstă de 55 de ani, Jamie Foxx este cunoscut pentru filme precum "Ray", "Collateral" şi "Django Unchained", scrie Agerpres.

Foxx îl va juca pe Mike Tyson 

Actorul Jamie Foxx, câştigător al premiului Oscar în 2005, a fost ales să joace rolul fostului boxer Mike Tyson în miniseria Tyson, produs de Martin Scorsese, relatează DPA.

Autobiografia autorizată a fost gândită iniţial ca un film de cinema, înainte de a fi modificată pentru micul ecran şi va povesti atât viaţa din ring cât şi cea controversată din afara lui.

Mike Tyson va avea rol de producător executiv al miniserialului care prezenta viaţa uneia dintre figurile de legendă ale boxului.

Caut de ceva timp să-mi spun povestea vieţii mele. Abia aştept să colaborez cu Martin, regizorul Antoine Fuqua şi întreaga echipă de creaţie pentru a atrage publicul către acest serial, care nu doar surprinde călătoria mea profesională şi personală, dar ofer un prilej de inspiraţie şi de divertisment.

Tyson a cerut fanilor săi să boicoteze un alt serial, de opt episoade lansat în 2017 de Hulu, cu titlul Iron Mike, în care lăcomia corporatistă a dus la deturnarea poveştii vieţii lui Tyson.

Mike Tyson, 54 ani, a devenit cel mai tânăr campion mondial al categoriei grea din istoria boxului în 1986, la doar 20 de ani şi este considerat unul dintre cei mai buni boxeri din toate timpurile.

Nu a fost stabilită deocamdată premierea miniseriei Tyson sau reţeaua de difuzare.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel