Un mecanic de tren din Japonia şi-a dat în judecată angajatorul care i-a reţinut 56 de yeni (0,43 euro) din salariu drept penalizare, după ce a provocat o întârziere de un minut în sistemul feroviar nipon recunoscut pentru punctualitatea sa, a anunţat joi compania, relatează AFP.
Mecanicul de tren a depus o plângere la începutul acestui an împotriva West Japan Railway Company (JR West), una dintre cele mai importante companii de transport feroviar din Japonia, care l-a amendat pentru o greşeală profesională - o întârziere de un minut - în iunie 2020, a informat cotidianul Yomiuri Shimbun.
El pretinde despăgubiri de 2,2 milioane de yeni (16.815 euro) pentru prejudiciul moral cauzat de acest calvar, a spus ziarul.
Bărbatul a trebuit să manevreze un tren fără călători către o linie secundară din gara Okayama din vestul Japoniei, însă a greşit peronul. Această eroare a condus la o întârziere în schimbarea mecanicului de locomotivă, iar trenul a părăsit gara şi a ajuns la depou cu un minut mai târziu decât era prevăzut.
Societatea feroviară a declarat că reţinerea din salariu este justificată, susţinând că în acest timp nu s-a efectuat nicio activitate.
"Motivul pentru care acest caz a ajuns în instanţă se datorează unei diferenţe a modului de interpretare" a cauzei întârzierii, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al JR West, menţionând că compania a aplicat regula sa "fără muncă, fără plată".
La rândul său, salariatul susţine că întârzierea în cauză este o eroare umană minoră şi nu o absenţă în timpul programului său de lucru.
Sistemul feroviar japonez, renumit pentru eficienţa şi punctualitatea sa, este menţionat cu regularitate drept exemplu în întreaga lume.
Nadia Comăneci, decorată de președinte chiar de ziua ei. Mesajul ”zeiței de la Montreal”