Joe Biden şi Olaf Scholz vor avea o întâlnire la Casa Albă.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, îl va primi la Casa Albă pe cancelarul german Olaf Scholz la 9 februarie cu care va discuta despre războiul dintre Rusia şi Ucraina şi despre situaţia din Orientul Mijlociu, informează Agerpres, citând EFE.
Potrivit declaraţiilor de sâmbătă ale purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, în timpul întâlnirii "cei doi lideri îşi vor reafirma sprijinul hotărât pentru apărarea Ucrainei, a teritoriului şi poporului acesteia împotriva războiului de agresiune al Rusiei".
Anunţul întâlnirii vine într-un moment în care un grup de senatori republicani şi democraţi negociază de săptămâni întregi un proiect de lege care urmăreşte să impună restricţii mai mari asupra migraţiei transfrontaliere, în schimbul unei noi fonduri pentru Ucraina.
Totuşi, proiectul încă nu are suficient sprijin în Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, pentru a fi aprobat, impas care l-a determinat pe Biden să preseze vineri Congresul pentru a merge mai departe cu acest acord legislativ.
Karine Jean-Pierre a adăugat că Biden şi Scholz vor discuta şi despre eforturile necesare pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu, susţinând în acelaşi timp cu fermitate "dreptul Israelului la autoapărare", precum şi urgenţa de a creşte ajutorul pentru salvarea vieţilor civililor din Fâşia Gaza.
Vizita lui Scholz va avea loc cu câteva luni înainte ca următorul Summit NATO să aibă loc în capitala SUA, programat între 9 şi 11 iulie, care va face obiectul discuţiilor dintre Biden şi cancelarul german.