Jubileul de Platină. Cadourile primite de Elisabeta a II-a de la președintele Macron

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Politică

Preşedintele Emmanuel Macron a decis să îi ofere suveranei câteva cadouri reprezentative pentru a celebra cele şapte decenii de domnie ale reginei.

Palatul Elysee a a nunțat că regina a primit, din partea președintelui Macron, un cal de rasă, o şa şi o sabie, cu ocazia Jubileului de Platină.

Fabuleu de Maucour" este un cal în vârstă de şapte ani, de rasă franceză, provenit din Garda Republicană. Şaua de cavalerie este un model proiectat în 1874 pentru ceremonii, iar sabia provine dintr-un model din 1822.

În plus, şaptezeci de copaci, câte unul pentru fiecare an de domnie, vor fi plantaţi în toamnă la Memorialul Ver-sur-Mer, un monument dedicat soldaţilor britanici ucişi în 1944 în timpul debarcării din Normandia şi al bătăliei din Normandia din cel de-al Doilea Război Mondial.

Macron va prezida joi o ceremonie de reaprindere, în onoarea reginei britanice, a flăcării în cinstea Soldatului Necunoscut, aflată sub Arcul de Triumf din Paris, însoţit de ambasadoarea britanică în Franţa, Menna Rawlings.

Elysee a subliniat bunele relaţii ale suveranei britanice cu Franţa, unde a efectuat cinci vizite de stat de la preluarea tronului, ultima în 2014, în timpul preşedinţiei lui Francois Hollande.

Franţa şi Regatul Unit sunt gardienii păcii şi securităţii internaţionale", a declarat regina în timpul ultimei sale vizite în această ţară, aminteşte EFE. 

Regina, înconjurată de membrii ai familiei regale britanice

Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, care joi a reprezentat-o pe mama sa în timpul acestei procesiuni, fiul său cel mare, William, şi sora lui Charles, prinţesa Anne, s-au alăturat militarilor călare, în timp ce soţia lui Charles, Camilla, ducesa de Cornwall, şi Catherine, soţia lui William şi ducesă de Cambridge, împreună cu cei trei copii ai lor, au participat cu trăsura, relatează EFE.

Mii de oameni au aplaudat de pe trotuarele de pe bulevardul The Mall şi au aclamat la trecerea membrilor familiei regale. 

Papa Francisc a trimis joi o telegramă pentru a transmite cele mai bune urări reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu ocazia celebrării Jubileului său de Platină pentru cei 70 de domnie, relatează EFE.

"Cu fericita ocazie de sărbătorire a Jubileului de Platină, vă transmit un salut cordial şi cele mai bune urări", se arată în telegrama trimisă de papa Francisc.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel