În episodul recent al reality show-ului "The Kardashian", Kim discută motivele pentru care a ales o bonă de sex masculin pentru copiii ei. Se pare că există numeroase beneficii asociate cu această decizie!
În episolul difuzat pe 19 octombrie din „The Kardashian”, cea mai faimoasă membră a familiei recunoaște că a angajat o bonă masculină și că i-a fost foarte teamă să-i dea asemenea veste fostului ei soț, rapperul Kany West, tatăl celor patru copii ai lui Kim.
Kim Kardashian a împărtășit cum își propune să identifice interesele unice ale fiecărui copil al său și, odată ce le-a descoperit, să organizeze călătorii speciale cu fiecare dintre aceștia, pentru a le aduce bucurie nemărginită. Ea a făcut o vizită la grădina zoologică din San Diego cu Chicago (5 ani), iar apoi a călătorit la Paris alături de North (10 ani), întrucât fiica cea mare a celebrității este pasionată de lumea modei.
„Cred că, acasă la mine și chiar și în familie, domină atmosfera feminină. Și mi-am dorit un bărbat prin preajmă, care să-i ridice pe copii în brațe fără probleme și să-i ducă la diverse cursuri de sport”, a explicat Kim decizia ei de-a angaja un bărbat care să aibă grijă de copiii ei. Un astfel de angajat vine la pachet cu mai multe avantaje! Până și fostul ei soț, Kanye West, a văzut cu ochi buni apariția unui nou bărbat în casa lor.
Experții sunt de părere că angajarea unei bone masculine oferă un model bun de urmat pentru copiii lui Kim, care au părinții divorțați și nu beneficiază de o prezența masculină în viața lor decât din când în când.
Richard Goodman, co-fondatorul AthleteMannies, e convins că cei mici pot beneficia de pe urma prezenței unei bone masculine în viața lor: „Multor băieți le lipsesc modelele masculine în viață. Bona de sex masculin este ca un frate mai mare, de la care cei mici pot învăța cum să se descurce în viață, cum să devină mai încrezători în propriile puteri și cum să se distreze mai bine după școală”.
„Bonele masculine aduc o nouă perspectivă în îngrijirea copiilor. Bărbații care au grijă de cei mici sunt mai amuzanți, mai energici, au un simț al aventurii mai pregnant și toate aceste lucruri au un impact pozitiv asupra copiilor”, conchide Richard Goodman.