Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Continui să văd acest lucru ca fiind posibil

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Continui să văd acest lucru ca fiind posibil / Foto: Facebook Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Continui să văd acest lucru ca fiind posibil / Foto: Facebook Klaus Iohannis

Klaus Iohannis se arată încrezător că România va obține aderarea la Schengen.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că vede posibil un vot în Consiliul JAI din 8 decembrie cu privire la aderarea României la Schengen, transmite Agerpres.

"Continui să văd acest lucru ca fiind posibil. Cred că încă mai avem suficient timp pentru a aborda, pentru a rezolva toate problemele. Este adevărat că unii dintre prietenii noştri au venit cu noi întrebări. Suntem gata să colaborăm şi suntem gata să vedem un vot pe 8 decembrie. Nu este vorba că sunt chestiuni cu totul noi care ar fi apărut, atâta doar că unele parteneriate trebuie întărite, unele aspecte trebuie discutate de o manieră mai cuprinzătoare şi, după părerea mea, toate acestea sunt încă fezabile înainte să aibă loc discuţia de pe 8 decembrie", a spus şeful statului, după întâlnirea cu omologul lituanian, Gitanas Nauseda.

Klaus Iohannis: Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Riga, că, dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare a acestei decizii cu o lună sau două.

"Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată, şi interesul meu, al nostru, este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen", a spus şeful statului, după întâlnirea cu omologul leton, Egils Levits.

El a subliniat că România este dispusă şi pregătită să ofere răspunsuri ţărilor care mai au întrebări cu privire la Schengen.

Ciolacu: Presupun că nu mai există nicio barieră pentru aderarea României la Schengen

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că ridicarea MCV înseamnă eliminarea unei ultime bariere pentru aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

„Mi se pare că numai noi şi bulgarii mai aveam acest Mecanism, MCV. În acest moment, presupun că nu mai există nicio barieră pentru aderarea României la Schengen şi ultima barieră, cu toate că nu era o impunere pentru aderarea la spaţiul Schengen retragerea MCV-ului din România, dar în acest moment România şi sper mai ales după 8 decembrie, când vom intra în spaţiul Schengen, România este cu toate drepturile în interiorul Uniunii Europene. O să vină şi OECD-ul. Când faci coaliţii atât de mari, reuneşti două doctrine total diferite, e normal ca românii să se aştepte şi la lucruri de o asemenea anvengură, cum a fost cu aderarea la Uniunea Europeană, cum a fost cu aderarea la NATO, acum cu aderarea în spaţiul Schengen şi depăşirea unei poveşti interminabile, din punctul meu de vedere, cea cu MCV', a spus Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că „s-a închis un capitol negru pe care l-a plătit PSD, cu 90% nevinovat, dar gestionat greşit”. Vezi mai mult AICI.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel