La un an după ce a fost pălmuit de Will Smith în faţa a milioane de telespectatori din întreaga lume, comicul american Chris Rock a ripostat în sfârşit sâmbătă, într-un număr de stand-up difuzat pe platforma Netflix, informează AFP.
În martie 2022, Smith a urcat pe scena galei premiilor Oscar şi l-a pălmuit pe Rock după ce acesta a făcut o glumă deplasată la adresa tunsorii foarte scurte a soţiei sale, actriţa Jada Pinkett Smith, care suferă de alopecie.
Câteva minute mai târziu, Will Smith a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul său din "King Richard".
Ulterior, el i-a cerut scuze lui Chris Rock, însă i s-a interzis accesul pentru un deceniu la premiile Oscar, a căror viitoare ediţie va avea loc pe 12 martie.
Comicul a refuzat să depună plângere şi de atunci a păstrat o tăcere aproape totală asupra incidentului. Sâmbătă seara însă, pe scena de la Hippodrome Theatre din Baltimore, Rock a ripostat, acuzându-l pe starul hollywoodian de "indignare selectivă" şi afirmând că s-a năpustit asupra unui bărbat mai puţin puternic decât el supărat fiind că soţia sa îl înşelase.
"Will Smith practică indignarea selectivă", a declarat Chris Rock în timpul acestui show, transmis în direct pe Netflix, o premieră pentru această platformă.
El a reamintit că Will Smith a fost ironizat pe scară largă după un episod din Red Table Talk, show-ul pe care Jada îl găzduieşte pe Facebook, în care cuplul a vorbit despre aventura pe care a avut-o Jada şi despre cum aceasta l-a afectat pe actor.
"Will Smith este semnificativ mai puternic decât mine. (...)Will Smith l-a jucat pe Muhammad Ali într-un film. Credeţi că eu am dat o audiţie pentru acel rol?", a declarat el.
"Oamenii mă întreabă: 'Te-a durut?' Încă mă doare", a adăugat Rock cu privire la palma primită.
Comicul, care pe alocuri a părut supărat în timpul show-ului său, a precizat că înainte de acest incident îl aprecia pe Will Smith, mai întâi ca rapper, apoi ca actor. "Făcuse nişte filme grozave. Toată viaţa mea l-am susţinut pe Will Smith. Şi acum mă uit la 'Emancipation' doar ca să văd cum e biciuit'", a afirmat Rock.