A douăsprezecea extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare are loc duminică, la orele 20:50, informează Loteria Română.
Potrivit sursei citate, la această extragere participă numerele de ordine din intervalul 3.258.167 - 3.318.950, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform regulamentului, până vineri, 17 decembrie, la orele 12:00.
La cea de-a douăsprezecea extragere săptămânală se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.
Extragerea va fi difuzată pe TVR 1, iar rezultatele extragerilor vor fi afişate pe site-ul Loteriei Române, pe site-ul Ministerului Economiei şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
"Conform Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 21^3, alin. (8): Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul", atrage atenţia Loteria Română.
Următoarea extragere săptămânală, respectiv cea de-a treisprezecea, este programată, conform Regulamentului, vineri, 24 decembrie.