Ultimul dictator al Europei, exceptându-l pe Putin, este convins că ”nu are cine să lupte în Ucraina”.
”Nu va fi nimeni acolo care să lupte împotriva noastră”, spune sigur de el dictatorul de la Minsk.
Lukașenko a făcut aceste declarații ziaristului și propagandistului rus Vladimir Soloviev, într-un interviu în care aproape că se vedea pe masă scenariul scris la Kremlin.
Alexandr Lukașenko spune că Ucraina nu are nicio șansă să poată rezista trupelor Rusiei și Belarusului, interviul acordat de președinte fiind publicat parțial de agenția de presă belarusă, BelTa.
În opinia lui Lukașenko, un eventual război cu Ucraina nu va dura mai mult de trei, patru zile.
”Să fie clar, Ucraina nu va lupta! Războiul va dura maximum trei, patru zile. Nu va fi nimeni acolo care să lupte împotriva noastră”, a spus Lukașenko, care a glumit și pe seama civililor care se antrenează cu arme din lemn.
Dictatorul Belarusului a mai promis că va readuce Ucraina în ”sânul slavismului”.
În opinia sa, țările occidentale își dau seama că un război cu forțele OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă), dar ”în primul rând cu Rusia”, nu are sorți de izbândă. "Nu vorbim despre arme nucleare sau de altă natură. Dar este mai bine să nu fim atacați", a avertizat președintele.
Președintele Belarusului a amintit că, în 2020, după alegerile prezidențiale, unul dintre planurile protestatarilor era de a face apel la NATO pentru a trimite trupe pe teritoriul Belarusului. "Imaginați-vă situația: invitau NATO aici și ce ar fi urmat? Un război", a spus șeful statului, citat de BelTa.
”Al treilea război mondial”, a adăugat imediat propagandistul Kremlinului, Vladimir Soloviev.
”Da”, l-a aprobat președintele Belarusului.
Totuși, Lukașenko nu crede în declanșarea unui conflict de amploare întrucât europenii nu ar vrea să se complice cu un război. „Nu, trăim prea confortabil. Confortul este foarte important”, a declarat Lukașenko.
Lukașenko i-a făcut și o mărturisire jurnalistului de casă al Kremlinului. Dictatorul i-a spus că este dezamăgit de faptul că Putin nu i-a acordat gradul de colonel deși i-a făcut o promisiune în acest sens, mai notează agenția de știri citată.
”Sunt locotenent-colonel după grad", a spus liderul de la Minsk.
La întrebarea jurnalistului dacă este normal ca președintele Belarusului independent să fie colonel în armata rusă, dictatorul a răspuns: "Și ce? Aceasta este problema mea, nu a ta! Ai promis - fă-o!" a spus Lukașenko, referindu-se la promisiunea neonorată a lui Putin.
La remarca jurnalistului că Lukașenko nu a servit în armata rusă, ci în cea sovietică, șeful statului a spus: "Era și rusă și belarusă. Dă-mi gradul de colonel în armata sovietică".
Exercițiile militare comune, stabilite de Moscova și Minsk, vor avea loc în Belarus în perioada 10-20 februarie.
Zona de exerciții se află la sud de Belarus, în apropierea graniței cu Ucraina, numărul trupelor care urmează să fie dislocate fiind ținut secret.
Departamentul de Stat al SUA a declarat că „Rusia ar putea intenționa să desfășoare trupe în Belarus sub pretextul unor exerciții comune, eventual pentru a ataca Ucraina din nord”.
La sfârșitul lunii ianuarie, Lukașenko a explicat care ar fi cele două situații în care ar putea izbucni un război cu Ucraina și Occidentul.
„Va fi război sau nu? Va fi doar în două cazuri: dacă se comite o agresiune directă împotriva Belarusului; iar al doilea moment este că dacă aliatul nostru, Federația Rusă, este atacat direct”, a spus atunci Lukașenko.
În același timp, Lukașenko a menționat că Belarus ”nu vrea și nu acceptă războiul”, dar ”dacă se va comite o agresiune împotriva țării noastre, vor exista sute de mii de trupe ruse, care, împreună cu sute de mii de belaruși, vor apăra acest pământ sacru”, a spus el.