Mai în formă ca oricând, Madonna își pregătește atent aparițiile de pe rețelele de socializare, reușind să stârnească mii de reacții la fiecare postare a sa.
Brandul Madonna se vinde încă bine, iar regina muzicii pop știe asta și stoarce cât poate.
Dar totul este atent studiat, cântăreața americană colaborând cu fotograful Ricardo Gomes pentru ca fiecare fiecare fotografie în care apare diva să fie aranjată la perfecțiune.
Atât de bine le procesează Ricardo, încât ai impresia că este vorba de instantanee fotografice, în care apare o Madonna mai tânără cu 30-40 de ani, și nu de o poză prelucrată.
De asemenea, cântăreața în vârstă de 63 de ani nu prea are tatuaje, evitând să devină un soi de ”gazeta de perete” pe care poți citi de toate, de la rugăciuni, la benzi desenate.
Totuși, la sfârșitul anului trecut Madonna și-a făcut un al treilea mic tatuaj.
”Completez trilogia tatuajelor pe care le-am planificat”, a spus aceasta într-un clip, filmat în propriul ei dormitor, în timp ce unii dintre cei șase copii ai săi asistă.
Potrivit artistei, semnele tatuate pe încheietura mâinii ar însemna ”sărutat” - וישקהו , în limba ebraică.
„Viața este o călătorie pentru a ne apropia de Dumnezeu”, a scris regina muzicii pop despre noul tatuaj, urându-le tuturor un Hanukkah fericit.
După ce i-a fost terminat tatuajul, cântăreața i-a semnat un ”autograf” lui Ramirez, artistul care a executat tatuajul, adăugând un „X” negru pe mâna artistului.
Gestul Madonnei a generat un val de comentarii pe Instagram, fanii cerând și ei să fie tatuați de vedetă.
„Nu spune nimănui că eu l-am făcut”, i-a spus ea, în glumă, lui Ramirez.
View this post on Instagram
Celelalte două tatuaje sunt tot la încheietura mâinii. Primul, reprezintă inițialele celor șase copii ai săi și este plasat deasupra celui de-al treile tatuaj, scris în ebraică.
Madonna și-a făcut al doilea tatuaj la începutul lui 2021, un „X” pentru a-și onora albumul „Madame X” și este scris pe cealaltă încheietură.
Citește și: Anamaria Prodan, dezvăluiri din viața intimă: ”Mi-am ales singură bărbaţii!”