După problemele de sănătate cu care s-a confruntat recent, Madonna a decis să-și scrie testamentul.
Astfel, averea în valoare de 600 de milioane de euro a divei americane va fi împărţită, în mod egal, între cei șase copii ai săi.
Totodată, Madonna a decis să le ofere copiilor săi și drepturile de autor asupra pieselor sale. De asemenea, potrivit presei internaţionale, Madonna s-a opus folosirii hologramelor la concerte după moartea sa.
Luna trecută, Madonna a fost internată în spital, din cauza unei infecții puternice, care a dus-o pe secția de Terapie Intensivă.
Superstarul american în vârstă de 64 de ani a anunţat luni că unele concerte din cadrul turneului din acest an vor fi reprogramate în funcţie de evoluţia recuperării sale.
"Vă mulţumesc pentru energia voastră pozitivă, rugăciuni şi cuvintele despre vindecare şi încurajatoare. V-am simţit dragostea", a scris Madonna într-o postare pe Instagram.
"Sunt pe drumul spre recuperare şi sunt incredibil de recunoscătoare pentru toate binecuvântările din viaţa mea. Primul lucru la care m-am gândit când m-am trezit în spital au fost copiii mei. Al doilea a fost că nu vreau să dezamăgesc nicio persoană care a cumpărat bilete pentru turneul meu. De asemenea, n-am vrut să-i dezamăgesc nici pe cei care au lucrat neobosiţi în ultimele luni pentru a-mi crea spectacolul. Urăsc să dezamăgesc pe cineva", a transmis artista.
"Acum mă concentrez asupra sănătăţii şi să-mi recapăt puterile şi vă asigur, că o să revin alături de voi cât de curând pot. Planul actual este de a reprograma partea turneului din America de Nord şi să încep în octombrie în Europa. N-aş putea fi mai recunoscătoare pentru grija şi sprijinul vostru", a încheiat Madonna.