MAI: Amenzi de peste 2 milioane de lei, aplicate de poliţişti într-o zi

radiodcnews Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social

Poliţiştii au aplicat 7.377 de sancţiuni contravenţionale în ultimele 24 de ore, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 2.000.000 de lei, în urma acţiunilor de menţinere a ordinii aşi liniştii publice, siguranţă rutieră, supravegherea şi controlul frontierei de stat, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, miercuri, Agerpres.

"Peste 9.800 de poliţişti, 7.600 de jandarmi, 4.400 de poliţişti de frontieră şi peste 5.700 de pompieri au fost pregătiţi să intervină în sprijinul cetăţenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite. Astfel, angajaţii din structurile operative ale MAI au intervenit la peste 4.000 de evenimente sau misiuni speciale în sprijinul cetăţenilor", arată sursa citată.

Marţi au fost înregistrate 718 posibile infracţiuni, dintre care 22% au fost sesizate din oficiu. Echipajele de poliţie şi jandarmerie au prins în flagrant 82 de autori de infracţiuni care au săvârşit 88 de fapte penale. Totodată, poliţiştii au depistat 21 persoane urmărite naţional sau internaţional.

"În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, poliţiştii au aplicat 7.377 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 2.000.000 lei, iar jandarmii au aplicat 450 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 130.000 lei", precizează MAI.

În urma acţiunilor poliţiştilor rutieri, au fost reţinute 495 de permise de conducere şi au fost retrase 197 de certificate de înmatriculare. De asemenea, echipajele de poliţie au intervenit în cazul a 10 accidente rutiere grave.

Pentru supravegherea şi controlul frontiere de stat, în cele 81 de sectoare, poliţiştii de frontieră au acţionat cu peste 1.000 de mijloace tehnice. Punctele de trecere au fost tranzitate de peste 76.000 de persoane.

31 de migranţi ilegali



Totodată, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii de frontieră, au fost depistaţi 31 de migranţi ilegali şi au fost reţinute, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 255.800 de lei.

"Ca urmare a manifestării unor tipuri de risc şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pompierii militari au intervenit în 1.611 situaţii de urgenţă, dintre care 73% au fost misiuni SMURD. De asemenea, au fost efectuate peste 109 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate şase obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu", mai arată sursa citată.

Au fost aplicate 311 sancţiuni, în valoare de peste 60.000 de lei.

De asemenea, pentru aplicarea măsurilor de autoprotecţie, au fost transmise şi cinci mesaje de avertizare a populaţiei, prin sistemul RO-ALERT.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel