Regizorul italian Paolo Sorrentino şi-a îndeplinit visul de a lansa în oraşul său natal, Napoli, noul său film intitulat "E stata la mano di Dio" ("Mâna lui Dumnezeu"), a cărui acţiune se desfăşoară în acest oraş pitoresc, relatează EFE.
Filmul prezintă povestea lui Fabietto Schisa, un băiat care trăieşte în oraşul plin de viaţă Napoli, în anii '80.
"E stata la mano di Dio" este o poveste despre bucurii neaşteptate, precum sosirea legendarului fotbalist Diego Maradona, dar şi despre tragedii la fel de neprevăzute, precum decesul părinţilor săi.
Titlul filmului este o aluzie la celebrul gol din Mexic '86, înscris de Maradona cu mâna, în semifinala cu Anglia.
De altfel, Sorentino, ca orice napoletan, îl divinizează pe starul argentinian, personajul Maradona fiind prezent și în ”Youth”, filmul regizat de Paolo Sorentino în 2015.
"Sunt foarte emoţionat pentru această premieră la Napoli. Este un vis pentru mine. Sunt fericit, emoţionat şi nervos cum este normal", a declarat el presei înconjurat de fani la sosirea la cinematograful Metropolitan din Napoli.
Anul viitor, el va concura cu "E stata la mano di Dio", un film care a câştigat deja Marele Premiu al Juriului, la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de la Veneţia, în timp ce tânărul protagonist Filippo Scotti a câştigat premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor debutant.
"E stata la mano di Dio" va fi lansat în cinematografe în data de 24 noiembrie şi va ajunge pe platforma Netflix pe 15 decembrie. Filmul a fost ales, de asemenea, să reprezinte Italia în cursa pentru premiile Oscar de anul viitor.
Paolo Sorrentino (Napoli, 1970) a mai câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2014 cu "La Grande Bellezza".