Actriţa Maggie Smith, scriitorul Paul Auster, actorul Alain Delon, scriitoarea Alice Munro, actriţa Anouk Aimee, actorul Donald Sutherland, scriitorul Ismail Kadare, actriţa Shannen Doherty şi producătorul şi muzicianul Quincy Jones se numără printre celebrităţile şi personalităţile lumii care au încetat din viaţă în anul 2024.
IANUARIE
1 ianuarie: Peter Magubane, fotograf sud-african care a documentat violenţele din timpul apartheidului, a murit la vârsta de 91 de ani
4 ianuarie: David Soul, actor american cunoscut din serialul TV "Starsky & Hutch", a murit la vârsta de 80 de ani
16 ianuarie: Spaniolul Luis Torras, cel mai în vârstă pictor din lume, a murit la 111 ani
20 ianuarie: Norman Jewison, regizorul filmelor "In the Heat of the Night" ("În arşiţa nopţii", 1967) şi "Jesus Christ Superstar" (1973), a murit la 97 de ani
30 ianuarie: Chita Rivera, vedetă a musicalului West Side Story de pe Broadway, a murit la vârsta de 91 de ani
FEBRUARIE
3 februarie: Victor-Emmanuel, duce de Savoia şi prinţ de Napoli, fiul ultimului rege al Italiei, Umberto al II-lea, a murit la 86 de ani
9 februarie: Robert Badinter, avocat considerat părintele abolirii pedepsei cu moartea în Franţa, a murit la 95 de ani
16 februarie: Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a murit în închisoare în circumstanţe rămase neelucidate la vârsta de 47 de ani
MARTIE
1 martie: Iris Apfel, "starleta geriatrică" şi legendă excentrică a modei americane, a murit la 102 ani
1 martie: Akira Toriyama, desenator japonez şi autorul unor benzi manga de mare succes, precum "Dr Slump" şi "Dragon Ball", a murit la 68 de ani
23 martie: Maurizio Pollini, pianist italian virtuoz, interpret al compoziţiilor semnate de Chopin şi Beethoven, a murit la 82 de ani
APRILIE
2 aprilie: Maryse Conde, scriitoare franceză originară din Guadelupa, o mare voce a literaturii francofone, a murit la 90 de ani
8 aprilie: Peter Higgs, fizician britanic, laureatul premiului Nobel în 2013 pentru lucrări asupra bosonului Higgs, o particulă elementară considerată cheia de boltă a structurii fundamentale a materiei, a murit la 94 de ani
10 aprilie: O.J. Simpson, fostă vedetă a fotbalului american, achitat în 1995 după un proces intens mediatizat în care a fost acuzat de asasinarea fostei sale soţii şi a unui prieten.
30 aprilie: Paul Auster, romancier, scenarist şi regizor american, ale cărui cărţi, în special "Trilogia newyorkeză", s-au bucurat de un succes enorm, mai ales în Europa
MAI
9 mai: Roger Corman, personalitate a cinematografiei independente americane, supranumit "regele filmelor de categorie B", a murit la 98 de ani
13 mai: Alice Munro, scriitoare canadiană, laureata premiului Nobel pentru literatură în 2013, a murit la vârsta de 92 de ani
IUNIE
5 iunie: Akira Endo, microbiolog japonez, descoperitorul statinelor, care au revoluţionat tratamentul bolilor cardiovasculare, a murit la 90 de ani
11 iunie: Francoise Hardy, cântăreaţă franceză, una dintre ultimele legende ale muzicii din anii 1960, a murit la 80 de ani
18 iunie: Anouk Aimee, actriţă, protagonista celebrului film "Un bărbat şi o femeie", a murit la 92 de ani
20 iunie: Donald Sutherland, actor canadian, interpret al unor roluri memorabile precum cele din "Casanova" şi preşedintele Snow din trilogia "The Hunger Games", a murit la 88 de ani
IULIE
1 iulie: Ismail Kadare, scriitor albanez, autor al unei opere literare monumentale sub tirania liderului comunist Enver Hodja, a murit la 88 de ani
13 iulie: Shannen Doherty, actriţă americană, devenită celebră datorită rolurilor interpretate în serialele TV "Beverly Hills 90210" şi "Charmed", a murit la 53 de ani
27 iulie: Edna O'Brien, scriitoare irlandeză de renume internaţional, a murit la 93 de ani
AUGUST
14 august: Gena Rowlands, personalitate a cinematografiei independente americane, "muza" şi soţia lui John Cassavetes, a murit la 94 de ani
18 august: Alain Delon, protagonistul filmelor "Ghepardul", "Samuraiul", "Rocoo şi fraţii săi", o legendă a cinematografiei franceze şi mondiale, a murit la 88 de ani
19 august: Michel Guerard, maestru bucătar francez, recompensat cu trei stele Michelin, a murit la 91 de ani
SEPTEMBRIE
27 septembrie: Maggie Smith, actriţă britanică legendară, cunoscută în lumea întreagă pentru rolurile din serialul TV "Downton Abbey", franciza cinematografică "Harry Potter" şi numeroase producţii de teatru, a murit la 89 de ani
28 septembrie: Kris Kristofferson, actor american şi star al muzicii country, a murit la 88 de ani
OCTOMBRIE
9 octombrie: Ratan Tata, industriaş indian şi proprietar al grupului Tata, a murit la 86 de ani
16 octombrie: Liam Payne, cântăreţ britanic, membru al fostei trup de băieţi One Direction, a murit la 31 de ani după ce a căzut de la balconul unui hotel din Buenos Aires
20 octombrie: Fethullah Gulen, teolog turc, creatorul reţelei "Hizmet" şi inamic declarat al preşedintelui Erdogan, a murit la 83 de ani
NOIEMBRIE
3 noiembrie: Quincy Jones, legendă a muzicii americane, trompetist, compozitor şi producător muzical de mare succes, inclusiv al unor albume celebre lansate de Michael Jackson, a murit la 91 de ani
24 noiembrie: Breyten Breytenbach, considerat unul dintre cei mai buni scriitori în dialectul afrikaans, important activist alb în lupta împotriva apartheidului, a murit la 85 de ani
29 noiembrie: Silvia Pinal, actriţă mexicană considerată "muza" regizorului Luis Bunuel şi personalitate marcantă a "Epocii de Aur" a cinematografiei mexicane în perioada 1940-1960, a murit la 93 de ani
DECEMBRIE
12 decembrie: Martial Solal, pianist francez de jazz, considerat un "rege al improvizaţiei", a murit la 97 de ani
17 decembrie: Marisa Paredes, actriţă spaniolă de teatru şi cinema, care a jucat în şase filme ale regizorului Pedro Almodovar, a murit la 78 de ani.