Mbappe nu exclude o viitoare plecare la un club din afara Europei: Îmi doream deja să merg la Tokyo

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Mbappe, atacantul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, nu a exclus o posibilă plecare a sa la un club din afara Europei, în viitor, precum argentinianul Lionel Messi şi brazilianul Neymar.

"Mulţi jucători mari, care au marcat istoria fotbalului, au părăsit Europa în această vară şi intrăm într-o nouă eră. Face parte din ciclul acestui sport şi, la un moment dat, va trebui să plec şi eu. Nu sunt îngrijorat de aceste schimbări. Mă gândesc doar să-mi continui cariera şi să-mi urmez propriul drum", a declarat Mbappe într-un interviu publicat de revista GQ.

Căpitanul selecţionatei Franţei s-a referit şi la posibilitatea de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara acestui an, cu echipa ţării sale.

"Am ajuns la un punct în viaţa şi în cariera mea în care nu mai vreau să forţez lucrurile."

"Am ajuns la un punct în viaţa şi în cariera mea în care nu mai vreau să forţez lucrurile. Dacă mă întrebaţi, mi-ar plăcea să merg (la JO 2024), dar dacă nu se poate, voi înţelege. Pentru orice sportiv, Jocurile sunt o ocazie specială. Îmi doream deja să merg la Tokyo, pentru că vreau să câştig totul şi să-mi trec numele în istoria echipei Franţei ca jucător important", a spus el.

Mbappe se află în prezent în centrul speculaţiilor legate de viitorul său, în condiţiile în care îşi încheie contractul cu PSG la finalul acestui sezon, dar susţine că toată această presiune din jurul său nu îl afectează: Suntem în era consumului excesiv, în care oamenii aşteaptă foarte mult de la jucători. Am demonstrat că presiunea nu mă afectează negativ şi chiar aş spune că am nevoie de ea pentru a performa cât mai bine. Presiunea îmi permite să menţin gradul de excelenţă necesar pentru a juca la cel mai înalt nivel, conform Agerpres.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel