Academicianul bulgar dr.neurolog Lăcezar Traikov a acordat un interviu postului naţional de radio BNR, în care a vorbit despre un medicament care ar putea încetini evoluţia bolii Alzheimer.
Potrivit specialistului, în prezent, boala Alzheimer este diagnosticată cu 10-12 ani mai devreme, declanşându-se la nivelul creierului cu 20 de ani înainte de faza severă sau cu 10 ani înainte ca pacientul să înceapă să uite câte puţin, scrie Rador, citând bnr.bg.
"Deşi vom găsi un mijloc de a opri evoluţia, până în prezent nu ştim motivul pentru care depunerile de proteine agregate încep să se formeze în creier", a subliniat medicul. Profesorul a comentat rapoartele unui studiu clinic care demonstrează teoria conform căreia îndepărtarea depozitelor lipicioase ale unei proteine numite beta amiloid din creierul persoanelor cu boala Alzheimer poate încetini progresia bolii. Cu toate acestea, ideea nu este nouă, oamenii de ştiinţă lucrând de aproximativ 10-15 ani.
Acad. Traikov a indicat că noua metodă ar putea opri dezvoltarea bolii, stopând depunerea proteinelor de acest tip în creier. Pacientul trebuie să înceapă tratamentul medicamentos cât mai devreme posibil, dar noul preparat nu poate fi folosit pentru prevenţie.
Potrivit medicului bulgar, medicamentul are multe efecte secundare: "La nivelul creierului, apar două tipuri de modificări. Una este inflamarea unor părţi ale ţesutului cerebral. Cealalată este reprezentată de hemoragii mici, tot în anumite zone, la unii pacienţi. Aceste două efecte secundare, din fericire, sunt absolut reversibile de îndată ce tratamentul este oprit. Avem mari speranţe că noul medicament care va ieşi pe piaţă, cu efecte secundare de doar de 10%, să fie aprobat şi de Agenţia Europeană", a subliniat dr.Traikov.
Academicianul bulgar a explicat că noul medicament ar putea apărea la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie, cel mai devreme, şi se aşteaptă să fie aprobat de Agenţia Americană. "În Europa, merge în paralel. Documentele au fost depuse, dar se aşteaptă nu mai devreme de martie -aprilie - prognoza foarte optimistă. Cea optimistă este pentru a doua jumătate a anului", a concluzionat specialistul bulgar.
Citește și:
Doi antioxidanți care te vor ajuta să ai o memorie mai bună, Alimentele în care îi găsești
Un studiu recent publicat în Neurology arată că un aport mai mare de flavonoli – o clasă de flavonoide prezente în fructe, legume, ceai și vin – a fost asociat cu o rată mai lentă de declin cognitiv la adulții în vârstă. Studiul se adaugă la datele limitate, dar în creștere, care arată o asociere între aportul alimentar de flavonoli și sănătatea creierului.
"O dietă sănătoasă care conține diverse fructe și legume este esențială pentru sănătatea continuă, în special pentru sănătatea creierului. În general, se știe că vitaminele și mineralele găsite în aceste alimente sunt importante. Dar acum înțelegem că întreaga compoziție a alimentelor, inclusiv bioactive precum flavonolii, este cea care face aceste alimente benefice", a spus dr. Thomas Holland, autorul studiului și profesor la Rush Institute for Health Aging.
"Pe măsură ce cunoștințele noastre despre declinul cognitiv și despre procesul de îmbolnăvire cu Alzheimer se extind, și recunoaștem că este multifactorială, ar trebui să ne pregătim cât de bine putem cu instrumente multiple, bazate științific, pentru a ajuta la oprirea progresiei spre scopul final al prevenirii”, a spus dr. Holland pentru Medical News Today. Citește mai departe>>