Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, consideră că în urma operaţiunii militare speciale de Rusia a început să se ţină seama în lume, ca şi de URSS.
"Obiectivele operaţiunii militare speciale au fost anunţate de preşedintele Rusiei şi constau, după cum se ştie, în protecţia cetăţenilor regiunii Donbas şi în denazificarea şi demilitarizarea Ucrainei. În această privinţă totul este clar şi aceste obiective vor fi realizate", a scris Medvedev astăzi pe canalul de socializare Telegram.
Totodată el a remarcat: "Mai există un obiectiv care a fost deja soluţionat. De Rusia a început să se ţină seama cu adevărat. Ca şi de Uniunea Sovietică. Şi este ceva mai serios , având în vedere numărul de sancţiuni".
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei este de părere că "cu foarte puţină vreme în urmă lucrurile stăteau altfel". "Îmi amintesc prezenţa ţării noastre în G8, când pur şi simplu nu am fost invitaţi la întâlnirea G7, unde se discutau probleme economice şi din când în când probleme de apărare ale ţărilor occidentale", a dat Medvedev un exemplu. "Dacă nu se ţine cont de tine este un lucru rău. Ca şi în copilărie, când în curtea ta veneau să se bată din curtea vecină. Dacă îţi era teamă şi o ştergeai acasă, erai considerat un nimeni şi nimeni nu mai avea nevoie de tine. Dar dacă tu loveai primul, şansele de a-ţi impune punctul de vedere devin mult mai mari", a scris Medvedev, relatează Rador.
"Tocmai de aceea este important ca ţara să fie respectată şi să se ţină cont de ea. Aşa şi trebuie să fie Marea Rusie", este convins vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.
O lună și jumătate din bătălia pentru Donbass demonstrează inflexibilitatea Rusiei.
Economia sa rezistă atâta timp cât țările lumii cumpără petrol și gaze de la Moscova.
Armata rusă este obosită și demoralizată după trei luni de război și face aceleași greșeli pe care le-au făcut în primele etape, scrie The New York Times, citând oficiali americani.
Potrivit acestora, ocuparea treptată a teritoriilor Ucrainei a devenit o tactică mai reușită pentru ruși, dar epuizează trupele, iar capacitatea lor de luptă a scăzut cu 20%. Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Rusia a pierdut 1.000 de tancuri de la începutul războiului.
La începutul lunii martie, SUA și aliații au început să impună sancțiuni Rusiei . Președintele Biden a explicat că în acest fel ei doresc „să dea o lovitură puternică mașinii militare a lui Putin”, scrie Bloomberg.
Cu toate acestea, mașina de război a Moscovei încă funcționează. Rusia primește 800 de milioane de dolari pe zi pentru petrol și gaze. În ultimii ani, a semănat cu un supermarket uriaș, vânzând energie, grâu, aluminiu, paladiu și așa mai departe lumii. Agresiunea împotriva Ucrainei a forțat UE și SUA să regândească aceste relații. Europa a făcut deja primul pas de compromis pentru a interzice petrolul rusesc , dar Rusia încă se descurcă bine.
Chiar dacă unele țări refuză să folosească resursele energetice rusești, veniturile din petrol și gaze ale Kremlinului vor fi de 285 de miliarde de dolari, iar aceasta va depăși cifra de anul trecut cu o cincime.
Rafinăriile indiene au achiziționat peste 40 de milioane de barili de petrol rusesc din februarie până în mai, iar țițeiul este achiziționat la reducere, la prețuri de sub 70 de dolari/baril.
În China, situația este aproximativ aceeași, iar unele companii au fost lăsate de ruși să facă tranzacții în yuani .
Iar situația cu gazul este și mai complicată. Este puțin probabil ca Rusia să poată găsi alte piețe. Cu toate acestea, Europa este încă prea departe de a impune un embargo pe gaz, deoarece 40% din nevoile sale de gaze sunt acoperite de Moscova.