Compania Mercedes vrea să breveteze o nouă tehnologie, care să dezumfle roţile maşinilor în caz de urgenţă. În acest context, Titi Aur a explicat pentru DC NEWS care este presiunea corectă în anvelope pentru a rula în condiţii de siguranţă.
Producătorul din Stuttgart a depus recent la Oficiul Mondial pentru Proprietate Intelectuală un brevet prin care patentează un dispozitiv de frânare de rezervă, care îl va ajuta pe cel de la volan în situații de urgență, scrie Promotor.ro.
Acest dispozitiv ar urma să fie conectat la valvele anvelopelor, iar dacă sistemul de frânare va ceda la o manevră de urgenţă, acest dispozitiv va acţiona prin dezumflarea roţilor, pentru ca maşina să poată încetini în siguranţă.
Odată cu scăderea presiunii în roţi, cauciucul se poate desprinde de pe jantă, ceea ce înseamnă că vehiculul poate fi scăpat de sub control. Dar cei de la Mercedes au anticipat problema şi au anunţat că acest dispozitiv va permite ca dezumflarea roților să se facă în mod controlat.
”Dacă presiunea e mai mare decât trebuie, maşina va rula mai uşor, dar va fi o păcăleală de moment. Anvelopele se vor uza pe mijloc şi nu vom avea aderenţă bună în situaţii limită.
Dacă presiunea e puţin mai mică, anvelopa va călca pe margini. Deci o vom uza iar mai repede! Vom avea o aderenţă mai mică, o derivă a maşinii, o ţinută de drum mai proastă.
Pentru a merge în condiţii de siguranţă, trebuie să avem presiunea corectă. Iar asta nu e presiunea 2,2, pe care o face băiatul de la vulcanizare. E cea dată de producătorul maşinii, şi e trecută fie pe stâlpul maşinii, pe capacul de la rezervor sau în cartea tehnică. Şi mai sunt două condiţii: să avem presiunea corectă pentru greutatea din acel moment a maşinii şi să avem anvelopele corecte", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.
Citește mai mult: Care este presiunea corectă în cauciucuri. Un amănunt care poate salva viața