Jucătorul în vârstă de 34 de ani a primit luni, la Paris, al șaptelea premiu Ballon d'Or, însă în scurt timp a primit vești proaste de la Barcelona.
Presa catalană informează că hotelul de patru stele al lui Messi, din Barcelona, a primit un ordin judecătoresc de demolare.
Publicația El Confidencial susține că imobilul de 77 de camere al argentinianului nu respectă standardele urbanistice ale Barcelonei.
Hotelul „MiM Sitges" este situat în apropiere de locul unde Messi a locuit pe perioada cât a evoluat pe Camp Nou.
Messi deține, de asemenea, hoteluri în Ibiza și Majorca, prin intermediul Majestic Hotel Group, și a cheltuit 30 de milioane de euro pentru clădirea din Barcelona, în 2017.
Sursa menționată susține că superstarul a cumpărat hotelul fără să știe că Primăria ordonase deja demolarea acestuia, ca urmare a nerespectării codurilor de construcție.
Balcoanele hotelului ar fi prea mari, iar clădirea s-ar putea chiar prăbuși dacă acestea ar fi reduse sau demolate.
Se pare, de asemenea, că nici planul de urgență în caz de incendiu nu a îndeplinit standardele autorităților.
Messi a fost informat de existența ordinul de demolare chiar de către ziarul spaniol, care l-a abordat pentru a face un comentariu.
Hotelul a fost lăudat pentru abordarea sa în ceea ce privește sustenabilitatea, 80% din materialele folosite pentru construcția clădirii fiind refolosite sau reciclabile.
În plus, hotelul are rezervoare mari care colectează apa reziduală de la fiecare duș, care este apoi filtrată pentru a fi folosită în toalete și pentru udarea plantelor, scrie mediafax.
Citește și: A cumpărat, din greșeală, două bilete IDENTICE la Loto și asta i-a schimbat complet viața