Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri și ce nu e bine să faci în această zi

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor

Săptămâna Patimilor este ultima și cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști. Anul acesta a început pe 9 aprilie, în Duminica Floriilor și se încheie pe 15 aprilie, în Sâmbăta Mare. Iată ce semnificaţie are Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor și care sunt tradiţiile şi obiceiurile pe care creștinii ortodocși le respectă.

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor este o zi importantă de post şi rugăciune. Biserica oficiază denii şi slujbe speciale, iar credincioşii respectă cu sfinţenie anumite tradiţii, conform Observatornews.

În această zi, potrivit tradiției creștine, este bine să ținem post, să ne rugăm și să ne spovedim, deoarece este o perioadă de pregătire spirituală pentru Paște. 

Semnificație

Miercurea Mare este cea care ne amintește de momentul în care Maria Magdalena i-a spălat lui Iisus picioarele cu propriile lacrimi, în semn de căință, în timp ce se afla în casa lui Iosif cel Lepros. Tot miercuri este și ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus fariseilor pentru 30 de arginți.

Tradiții și obiceiuri în Miercurea Mare

De această zi sunt legate mai multe obiceiuri, de care oamenii țin cont încă din cele mai vechi timpuri. În Miercurea Mare se ţine post aspru și chiar negru, mai ales pentru cei care nu au reușit să facă asta până acum. Mai mult, aceasta este și ultima zi în care se mai pot face treburile casnice, ultima zi în care femeile mai pot coase ori călca. În această zi este permis doar să se spele rufe şi să se calce.

De asemenea, în Miercurea Mare se face curăţenie generală în casă, se pregătesc haine noi, se prepară anumite bucate pentru masa de Paște și se pregătesc ouăle care urmează a fi încondeiate următoarea zi, în Joia Mare.

Ce nu se face în Miercurea Mare

În Miercurea Mare nu se lucrează câmpul. În unele zone, muncile la câmp sunt permise doar până marți, în timp ce în alte zone până miercuri. De joi, bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi soțiile la treburile gospodărești. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel