Ministrul Educației oferă detalii despre cum au fost obținute ilegal subiectele de la Bacalaureat 2023

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Știri
Record: Cel mai tânăr candidat la Bacalaureatul din Franța are doar nouă ani/Fotografie de la Louis Bauer
Record: Cel mai tânăr candidat la Bacalaureatul din Franța are doar nouă ani/Fotografie de la Louis Bauer

Ministrul Educației, Ligia Deca, a oferit detalii joi despre cum s-au "scurs" subiectele la examenul de Bacalaureat 2023, după ce Ministerul Educației a inițiat o investigație cu privire la acest aspect.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat că în legătură cu apariția subiectelor de la probele de Bacalaureat în timpul examenului, acestea au fost capturate folosind camere microscopice și a subliniat că "este necesar să apelăm la ajutorul tehnologiei pentru a evita astfel de situații".

În cadrul unei întrebări adresate joi despre fotografiile cu subiectele de la probele de Bacalaureat care au apărut în spațiul public în timpul examenului, ministrul Educației a afirmat că centrele responsabile de distribuirea subiectelor au fost identificate.

"În fiecare astfel de caz am făcut investigații prin intermediul inspectoratelor. În unele cazuri a fost înlocuită comisia de examen, în alte cazuri, am înțeles că Parchetul s-a sesizat în astfel de cazuri. Ceea ce noi trebuie să evităm pe viitor este utilizarea tehnologiei care avansează. Din păcate, afectând integritatea Examenelor Naționale.

Înțeleg că multe dintre aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice, aflate în nasture. Este vorba despre căști microscopice, care sunt la nivelul urechii și sunt foarte greu de detectat de către Comisii", a declarat Deca.

Ea precizează că subiectele au apărut în timpul examenului, nu înainte de acesta, și nu a afectat integritatea acestuia.

"În astfel de cazuri avem nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situații. Însă, așa cu spuneam, în fiecare caz în care subiectele au ieșit în spațiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice.

Deci nu a fost afectată integritatea Evaluării Naționale sau a examenului de Bacalaureat. Însă, și acolo unde ele au ieșit înainte de publicarea lor oficială de către Ministerul Educației am realizat anchete și s-au luat măsuri", a adăugat ministrul Educației.

Ligia Deca anunță că va avea discuții la nivelul instituțiilor statului pentru a vedea cum pot fi prevenite astfel de lucruri pe viitor: „Înainte se folosea telefonul mobil, acelea nu sunt permise. În cazul acestor tipuri de echipamente trebuie să găsim altă modalitate de prevenție".

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel