Mircea Badea, reacție după cazul cu plângerea penală făcută de Carmen Brumă: Nu reacționez bine la amenințări / update

Ioana Dinu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Știri
Mircea Badea
Mircea Badea

Mircea Badea a reacționat după răspunsul Poliției la plângerea penală făcută de Carmen Brumă.

În 2019, Carmen Brumă a depus plângere penală împotriva unei firme care s-a folosit de imaginea ei pentru a vinde niște produse dubioase de slăbit.

„Am depus plângerea penală, prin avocații mei, împotriva celor care se folosesc ilegal de numele meu pentru a vinde produse de slăbit de care nu am auzit în viața mea și care pot pune în pericol sănătatea multor oameni! CE A DEPINS DE MINE, AM FĂCUT, PE CHELTUIALA MEA ȘI FĂRĂ A CERE DESPĂGUBIRI FINANCIARE! Acum e rândul justiției să pună capăt înșelătoriei!”, spunea Carmen Brumă în 2019.

Ce s-a întâmplat după trei ani de la eveniment

Partea „amuzantă” abia acum vine. Abia acum, după trei ani, Carmen Brumă a fost chemată să dea mai multe detalii despre acest subiect, deși firma respectivă a încetat, de mult timp, să-i mai folosească imaginea pentru a promova respectivele produse.

„Am pățit o fază foarte tare. Pe scurt: niște șmecheri care făceau parte dintr-o rețea internațională de profil, cu încrengături prin Malta, Republica Moldova, cu sedii fictive într-un sat din Iași, se foloseau de numele meu pentru a vinde niște produse dubioase de slăbit cu care eu nu aveam nicio legătură, nu le văzusem niciodată. Făceau publicitate foarte agresivă și foarte mulți oameni au cumpărat acele produse crezând în reclama lor mincinoasă. La acea vreme, în 2019, am zis că voi face plângere penală pentru a avea eu conștiința împăcată că tot ce a depins de mine am făcut, mai departe era treaba justiției.

Ce a făcut justiția? În 2019, când am depus plângerea penală, nimic. A venit 2020. În 2020, iar nimic. În 2021, iar nimic. Între timp, cei cu produsul de slăbit au încetat. Au vândut suficient pe spatele meu și m-au lăsat și au făcut publicitate pe spatele altora. Deci în 2020 au încetat cu reclamele mincinoase folosindu-se de numele meu. Dar nu pentru că a făcut justiția ceva, pur și simplu nu mi-au mai folosit numele. Și vine anul 2022 și mă sună avocatul și îmi spune că a fost sunat de la poliție pentru a mă chema să dau mai multe detalii despre caz. După trei ani de la acel eveniment sunt chemată să dau detalii despre o situație care nu mai există, s-a rezolvat cazul”, a povestit Carmen Brumă.

Reacția lui Mircea Badea:

„În momentul în care niște polițiști care trebuie să se lupte cu infractorii, care trebuia, de exemplu, să o bage în seamă pe Alexandra din Caracal când suna la 112, când trebuie să se lupte cu traficul de persoane, cu traficul de droguri, cu crima organizată, cu tot felul de nenorociri, își pierd timpul să amenințe - atenție, repet: să amenințe - că dacă nu se prezintă (n.r. - Carmen Brumă), ei au mandat de aducere, sunt unii în România, eu mă număr printre ei, care nu reacționează bine la amenințări”, a zis Mircea Badea.

„Adică în 2019 nu faci nimic, iar după trei ani, îl ameninți tot pe acela care a făcut plângere, că sunteți voi șmecheri, poate totuși nu sunteți atât de șmecheri”, a mai spus Mircea Badea. 

Joi, Carmen Brumă a anunțat că va merge la Poliție să dea explicații.

„Între timp am hotărât să merg la Poliție și să dau informații importante despre o situație care nu mai există și care s-a întâmplat în 2019 pentru a încheia acest bâlci. Mă duc săptămâna viitoare”, a zis Carmen Brumă.

„Vă fac o recapitulare pentru a înțelege ce vi se întâmplă dacă ești cetățean modern: Eu, Brumă, care nu am avut nicio plângere, de niciun fel, pe numele meu, care am plătit întocmai și la timp toate taxele posibile, mă trezesc să fiu mai catolică decât Papa și fac plângere penală pentru că niște escroci folosesc ilegal numele meu și înșală populația să cumpere niște produse dubioase de slăbit. Pe lângă faptul că aceia s-au îmbogățit pe spatele meu și nu au pățit nimic, poate s-or fi îmbolnăvit și oameni, nu știu deocamdată, apoi tot eu, după trei ani, trebuie să mă duc la Poliție pentru că, dacă nu mă prezint, îmi pot da mandat să mă aducă cu forța”, a conchis Carmen Brumă. 

VEZI ȘI: Jurnalista Nora Dincă, mărturisire după moartea actorului Doru Ana: M-am gândit mult dacă să fac această confesiune publică. Această descoperire a fost pentru mine un cutremur de mare magnitudine

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel