Misoginismul extrem devine un act de terorism în Marea Britanie?

Maria Daniela Toma |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: pexels
Foto: pexels

Până în luna octombrie a acestui an, în Regatul Unit va fi întocmită o analiză complexă a unor potențiale strategii de combatere a extremismului. Combaterea terorismului este pe agendă, dar la fel este și combaterea misoginismului extrem. Ura față de femei ar putea face parte din aceeași categorie de probleme precum extremismul islamic, pentru prima dată în Regatul Unit.

Ministrul de interne, Yvette Cooper, a solicitat această analiză. Intenția Partidului Laburist britanic, proaspăt întors la guvernare, este de a-și menține obiectivele de pe agenda propusă votanților. 

Ura față de femei va fi privită în această analiză ca fiind o ideologie dăunătoare care prinde amploare. În principiu analiza va fi axată pe trenduri ideologice care pot duce la violență, nu numai pe străzi, dar și în online, pentru a putea înțelege mai bine valurile ideologice în ascensiune și a le putea combate activ pe cele dăunătoare.

Frații Tate echivalenții extremiștilor islamici?

Referirea directă pe care a făcut-o Cooper a fost la frații Tate, cunoscuți din mediul online. Instigarea la ură împotriva femeilor propagată de cele două persoane publice este comparată în acest sens cu îndoctrinarea extremistă produsă de multe ori prin mediul online de fundamentaliștii islamici.

Marea Britanie a mai avut o tentativă de a bruia conținutul „ilegal” de pe rețelele de socializare printr-o propunere de lege de acum doi ani, care a fost amendată semnificativ în urma controverselor cauzate. În urma amendamentelor, în loc să elimine materialele „dăunătoare”, companiile care dețin aceste rețele ar trebui să aibă un cod de conduită foarte clar și să elimine postările care intră doar sub umbrela ilegalității. Anul trecut a fost trecută o lege complexă în parlamentul britanic prin care mediul online devine reglementat pentru asigurarea unui mediu prolific tinerilor. 

Din ianuarie 2024 au devenit infracțiuni instigarea la auto-vătămare, propagarea de informații greșite, care  nu trebuie neapărat să ducă la vătămare trivială, amenințări și trollingul epileptic, care presupune distribuirea, fără a avea un anunț în prealabil, de imagini care pot declanșa crize de epilepsie. 

Frații Tate nu pot reveni în prezent în Regatul Unit din cauza unor mandate de arestare emise la începutul acestui an pe numele lor. Deși nu mai au interdicția de a părăsi România, aceștia își continuă traiul, inclusiv prin apariții publice, cum a fost cea controversată din cadrul festivalului de muzică Beach Please. Părerile lor controversate, par să rămână în spațiul online, chiar dacă acești sunt încă sub control judiciar pentru trafic de persoane și viol.

Yvette Cooper, i-a folosit pe cei doi frați drept exemplificare pentru persoane care pot fi considerate propagatoare de mentalități extreme. Actualul ministru de interne vorbește despre cum extremizarea mentalităților în online duce la rupturi semnificative în societate. 

Grijile referitoare la violența împotriva femeilor vin și în urma unui raport al poliției britanice care declară de interes național acest fenomen în plină ascensiune în Regatul Unit. 1 din 6 crime par să fie rezultate în urma violenței domestice, iar creșterea actelor de violență și criminalității împotriva femeilor este de 37% în ultimii ani, conform raportului.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel