Ne mai lasă Moscova să UMPLEM depozitele de gaze? Putin: ”Trebuie să reorientăm exporturile”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

Rusia nu stă cu mâinile în sân și pare că va forța statele europene să ia o decizie mult mai repede decât anticipau occidentalii.

Putin a acuzat țările ”neprietene” că sunt la originea perturbărilor de pe piața energiei.

"Ţările europene vorbesc în mod constant despre evitarea aprovizionărilor din Rusia, iar în acest fel destabilizează pieţele şi generează majorări de preţuri", a declarat Vladimir Putin, citat de cotidianul Le Figaro, scrie mediafax.

Vladimir Putin a cerut joi să redirecționeze exporturile rusești de energie din Europa către Asia, din cauza crizei provocate de ofensiva sa din Ucraina, acuzând europenii că „destabilizează piața” prin dorința de a se descurca fără hidrocarburile rusești.

Vizita cancelarului Austriei

Putin pare să se fi convins de faptul că sancțiunile europene vor rămâne de neclintit și după ce l-a primit pe Karl Nehammer, cancelarul Austriei, o țară care depinde în foarte mare măsură de gazul rusesc .

Cancelarul a afirmat că deocamdată nu se poate renunța la gazul rusesc, dar Putin este conștient că trebuie să găsească rapid alți destinatari pentru gazele Federației Ruse.

„Austria este alături de celelalte state membre UE în privința sancțiunilor împotriva Federației Ruse, dar ele trebuie să rănească Rusia mai mult decât Uniunea Europeană”, a declarat Nehammer pentru CNN.

 

Concluziile lui Putin

 

"Noi vom porni de la principiul că, în viitor, livrările noastre spre Occident vor scădea”, a spus președintele rus în cadrul unei ședințe, datată 14 aprilie, dedicată sectorului energetic.

Prin urmare, trebuie să „reorientăm exporturile noastre către piețele din Sud și Est care sunt în creștere rapidă”, a adăugat Putin.

”Pentru a face acest lucru, în viitorul apropiat este necesar să se identifice infrastructura cheie și să se înceapă construcția acestora”, a avertizat liderul de la Kremlin.

”Încercările țărilor occidentale de a elimina furnizorii ruși și de a înlocui resursele noastre energetice cu surse alternative vor afecta inevitabil întreaga economie mondială. Consecințele unui astfel de pas pot deveni foarte dureroase, în primul rând pentru inițiatorii unei astfel de politici”, a mai spus Putin.

 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel