Noi filme care se inspiră din ''Stăpânul inelelor'' şi ''Hobbitul'', în pregătire la Hollywood

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Noi filme care se inspiră din ''Stăpânul inelelor'' şi ''Hobbitul'', în pregătire la Hollywood / Photo by Edgar Colomba
Noi filme care se inspiră din ''Stăpânul inelelor'' şi ''Hobbitul'', în pregătire la Hollywood / Photo by Edgar Colomba

Mai multe lungmetraje inspirate din romanele "The Lord of the Rings" ("Stăpânul inelelor") şi "The Hobbit" ("Hobbitul") au intrat în etapa de pregătire la Hollywood, au anunţat joi reprezentanţii Warner Bros., studioul care a produs deja trilogiile cinematografice omonime, regizate de Peter Jackson, informează AFP şi Reuters.

CEO-ul Warner Bros Discovery, David Zaslav, a anunţat semnarea unui acord ce prevede realizarea mai multor filme inspirate din aceste capodopere ale scriitorului J.R.R. Tolkien.

"'Stăpânul inelelor' este una dintre cele mai mari francize din toate timpurile, suntem foarte nerăbdători", a declarat el.

Regizorul neozeelandez Peter Jackson a dezvăluit într-un comunicat de presă că "este ţinut la curent cu toate etapele" de producţie.

"Cu toată amploarea şi detaliile minunat asamblate în cele două trilogii, universul vast, complex şi uluitor visat de J.R.R. Tolkien a rămas în mare parte neexplorat în industria filmului", au declarat într-un comunicat cei doi copreşedinţi ai grupului Warner Bros. Pictures, Michael De Luca şi Pam Abdy.

Niciun detaliu nu a fost anunţat deocamdată despre conţinutul viitoarelor filme sau despre calendarul lor de difuzare.

Platforma de streaming a grupului Amazon a difuzat în 2022 primul sezon - din cinci programate - al unui serial TV adaptat tot din universul creat de J.R.R. Tolkien, intitulat "The Lord of the Rings: The Rings of Power".

Trilogia cinematografică "The Lord of the Rings", care a început în 2001, a fost recompensată cu 17 premii Oscar. Filmele din trilogia "The Hobbit" au fost lansate începând din 2012. Cele două trilogii, regizate de Peter Jackson, au avut un imens succes de casă şi au obţinut împreună încasări de peste 6 miliarde de dolari la nivel mondial, potrivit Reuters. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel