Nouă elicoptere ucrainene, în revizie la Brașov. În România, urmează să ajungă alte 5 aeronave

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Foto: pexels / Miguel Á. Padriñán
Foto: pexels / Miguel Á. Padriñán

Nouă elicoptere ucrainene au ajuns în România pentru mentenanță. Urmează încă cinci aparate de zbor 

După ce patru elicoptere din Ucraina au aterizat marți la Iaşi și au ajuns apoi la Brașov, alte cinci elicoptere ucrainene au ajuns în România pentru reparații. Ministerul Apărării Naționale anunță că, în total, 14 elicoptere ajung în țară.

Ministerul apărării specifică faptul că elicopterele care au ajuns sau vor ajunge în țara noastră sunt configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate.

„Ca urmare a primirii aprobărilor diplomatice de survol din partea autorităților române, încă cinci elicoptere ucrainene configurate pentru executarea misiunilor civile și fără armament la bord se află, la acest moment, în deplasare către județul Brașov, pentru operațiuni de mentenanță planificate la Airbus Helicopters România”, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Și pentru aceste aeronave au fost depuse, conform reglementărilor aeriene naționale, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil.

14 elicoptere ucrainene, la revizie

MAPN mai arată că, în total, au fost acordate aprobări diplomatice de survol, pentru deplasarea către Airbus Helicopters România, pentru 14 elicoptere, restul aparatelor de zbor urmând a sosi în perioada imediat următoare.

Patru elicoptere din Ucraina, fără armament, au aterizat inițial la Iaşi, pentru escală tehnică, și au ajuns apoi la Brașov, pentru reparații.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel