A fost introdusă o nouă sărbătoare națională, care va fi celebrată începând cu anul viitor.
După ce a fost adoptată de Camera Deputaților, „Ziua de Curățenie Națională” a fost adăugată în calendarul oficial, iar legea urmează să fie promulgată pentru a intra în vigoare din 2025. Această zi va fi sărbătorită anual în a treia sâmbătă a lunii septembrie și are ca scop promovarea colectării deșeurilor, având în vedere că România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul reciclare.
Conform proiectului de lege, atât instituțiile publice, cât și companiile private vor organiza anual activități de curățenie, conștientizare și educație privind protecția mediului, iar statul poate oferi sprijin logistic pentru aceste acțiuni.
„Ziua Națională a Curățeniei” va pune un accent major pe colectarea separată a deșeurilor, întrucât statisticile arată că România reciclează cel mai puțin din UE. În plus, începând de anul viitor, se va introduce și colectarea deșeurilor textile, autoritățile având obligația de a asigura infrastructura necesară pentru acest proces.
Președintele Asociației Române pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX) a subliniat că, deși există deja inițiative comerciale și caritabile pentru colectarea textilelor, unele orașe au instalat containere speciale pentru haine.