Numărul locuinței poate avea influență asupra stării de spirit, dar și a bunăstării, ghinioanelor sau norocului, potrivit numerologului Corina Stratulat.
Toate explicațiile vin de la numerologul Corina Stratulat. Dacă numărul casei este format din mai multe cifre, acestea trebuie însumate, pentru a afla care este numărul final sub influența căreia se află locuința respectivă.
Despre cei care locuiesc la o casă care are numărul unu, numerologul spune că aici bărbatul casei trebuie să fie cel care ia inițiative, care demarează proiecte.
La numărul doi, este vorba de mult mai multă emoție și energie feminină, conform numerologului, fiind vorba despre casa femeii, casa mamei. Dacă se vor întoarce nervoși acasă, conflictele pot degenera, deoarece în această casă toate stările emoționale se amplifică.
Într-o casă situată la numărul trei este vorba despre foarte multă agitație, zgomote, pocnituri. Este pentru cei care studiază, cercetează și învață ceva nou.
Casa situată la numărul patru este un câmp de lucru. Într-o astfel de casă greu te relaxezi, însă este locul ideal pentru muncă.
La numărul cinci este vorba despre libertate, oameni care vor să se distreze, să petreacă, să socializeze, să călătorească.
La numărul șase, este vorba despre familie. Trebuie respectată familia, aici de obicei se găsesc familii cu mulți membri, foarte respensabili și serioși.
La numărul șapte, este un loc potrivit pentru cei care vor să se regăsească.
La numărul opt, este vorba despre o casă justițiară, te îndeamnă să îți pese foarte mult de ceilalți, a spus numerologul la Antena 1, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani".
Numerologul Corina Stratulat a explicat cum putem calcula cifra destinului de cuplu. Cifra destinului cuplului este dată de suma cifrelor datei căsătoriei. De exemplu, cineva care se va căsători pe 02.07.2021, pentru a-și afla cifra de destin trebuie să adune toate cifrele care formează data: 2+7+2+2+1. O să ajungă la rezultattul 14, iar ulterior va aduna 1+4, cifra de destin fiind 5.
Cuplurile care au 1 ca cifră de destin se bazează pe susținere în carieră
Cuplurile care au 2 ca cifră de destin se bazează pe romantism
Cuplurile care au 3 ca cifră de destin se bazează pe diversitate
Cuplurile care au 4 ca cifră de destin se bazează pe stabilitate
Citește și: Metode prin care putem reduce facturile la electricitate și gaze
Cuplurile care au 5 ca cifră de destin descoperă lumea împreună
Cuplurile care au 6 ca cifră de destin se bazează pe grijă și protecție
Cuplurile care au 7 ca cifră de destin au o tendință de izolare
Cuplurile care au 8 ca cifră de destin au interese financiare
Cuplurile care au 9 ca cifră de destin se bazează pe compasiune, potrivit numerologului.